Interviu | Halep, invitata in studioul uneia dintre cele mai importante televiziuni de sport de peste ocean: "Am fost la pamant, dar acum sunt din nou gata sa lupt"

Interviu | Halep, invitata in studioul uneia dintre cele mai importante televiziuni de sport de peste ocean: "Am fost la pamant, dar acum sunt din nou gata sa lupt"

Urmareste in LIVE BLOG parcursul Simonei Halep, dar si al celorlalti reprezentanti ai Romaniei la US Open

Simona Halep a fost invitata in studioul NBC Sports dupa meciul cu Marina Erakovic, fiind intervievata de cunoscuta Mary Carillo. Ajunsa pe locul 2 al clasamentului WTA, tanara jucatoare le-a vorbit americanilor despre startul bun de la US Open, dar si despre planurile pe care le are. De asemenea, Halep a spus ca se bucura de o colaborare excelenta cu Darren Cahill.

"A fost un meci excelent, un start bun pentru mine. E primul Grand Slam la care pornesc cu un meci bun. Anul acesta a fost greu cu starturile la turneele importante.

N-am avut un an bun la turneele de Grand Slam, am ajuns in sferturi la Australian Open. Totusi, dupa infrangerea in fata Makarovei mi-am spus ca nu voi mai renunta niciodata. Am invatat ceva important si voi folosi asta mereu.

Darren e un tip grozav, o companie placuta. Imi place de el, ma sprijina, imi spune mereu ca trebuie sa lupt. Cel mai important e ca el crede in mine, iar asta ma face si pe mine sa cred. La Roland Garros si Wimbledon am fost la pamant, dar mi-am revenit.

A fost greu, am avut o perioada grea si din punct de vedere emotional. Am luat aproape o luna de pauza, dar am revenit, iar el m-a ajutat extrem de mult.

Ma simt bine pe hard, imi place sa fiu agresiva. Jocul meu este unul agresiv, dar si inteligent. Imi place sa imi fac adversarele sa alerge mult.

Sper la un rezultat bun aici, dar nu ma gandesc doar la asta. Vreau sa ma bucur de fiecare meci", a spus Simona Halep.





VIDEO PROTVPLUS.RO

O nouă tranșă de vaccin Pfizer BioNTech sosește luni în țară. Câte doze primim
BRAT

Modifică setările cookies