GALERIE FOTO A bătut-o de două ori pe Halep, iar acum acuză lumea tenisul de ipocrizie: ce a spus Danielle Collins

Danielle Collins Simona Halep Tenis WTA Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 27 Februarie 2024, 22:25
Data actualizarii: Marti 27 Februarie 2024, 22:24

Danielle Collins a declarat că se va retrage din tenisul profesionist la sfârșitul sezonului 2024. 

Cunoscută pentru expresivitatea sa pe terenul de tenis, americanca Danielle Collins a vorbit împotriva standardului dublu pe care îl vede aplicat în circuitele ATP și WTA.

Fostă finalistă a turneului de mare șlem de la Melbourne, în 2022, Collins a declarat că este percepută ca fiind o sportivă „emoțională,” chiar dacă, în opinia sa, acest lucru nu ar fi spus despre un bărbat care se manifestă în moduri similare în tenisul masculin. 

Danielle Collins: „Eu sunt catalogată 'emoțională', dar dacă un bărbat se manifestă similar, e curajos.”

„Oamenii sunt uneori atrași de povestea mea. E păcat, pentru că fac multe lucruri bine pe teren, atât fizic, cât și mental, dar oamenii par mereu să se concentreze pe emoțiile mele.

Mi se pare puțin trist pentru că lucrez foarte mult să fac și celelalte aspecte să arate bine. Lucrurile la care lucrez le implementez în meciuri, dar nu se vorbește despre asta atât de des. Sunt adesea etichetată ca o jucătoare emoțională, ceva ce bărbații nu sunt niciodată catalogați,” a spus Danielle Collins, într-un interviu acordat Tennis Magazin

„Este o problemă a societății, modul în care sporturile feminine sunt văzute este foarte diferit în comparație cu cele masculine. Cineva ca mine, care este descrisă ca fiind emoțională, dar, dacă vorbim despre un bărbat, el este pasionat, curajos sau neînfricat,” a punctat Collins, semnalând această inegalitate. 

Danielle Collins are avantaj 2-1 în fața Simonei Halep, în meciurile directe. A învins-o la Montreal și Roma, în 2022, respectiv 2021, iar la US Open 2014 a cedat în fața româncei. 

Danielle Collins, o jucătoare chinuită de boli și accidentări

Danielle Collins a fost una dintre poveștile uluitoare ale sportului mondial în 2022. Performanța sportivei din Statele Unite ale Americii de a se califica într-o finală de Grand Slam - în ediția 2022 a Openului Australian - rămâne o realizare dificil de înțeles, având în vedere contextul vieții sale personale. 

În aprilie 2021, Danielle Collins a avut nevoie de o intervenție chirurgicală de urgență pentru ca doctorii să îi extirpe „un chist ovarian de mărimea unei mingi de tenis”, dar și „resturi” rămase în intestinele și vezica sa, care i-ar fi putut deveni fatale. Procedura a necesitat patru incizii în zona abdominală, dar americanca declară că această intervenție a ajutat-o să nu mai simtă dureri de atunci.

Danielle Collins suferă de artrită reumatoidă, boala din cauza căreia Caroline Wozniacki s-a retras

Durerea a fost un cuvânt recurent în viața Daniellei Collins, născută la St. Petersburg, Florida, în 13 decembrie 1993. Doctorii s-au chinuit să o diagnosticheze pe tânăra sportivă, încurajată de antrenorii săi din facultate să lase sportul pentru a se asigura, întâi, că nu suferă de afecțiuni majore. 

„Agonia pe care am experimentat-o în ciclurile menstruale din cauza endometriozei a fost cea mai urâtă durere pe care am simțit-o vreodată,” a spus pentru The Guardian Danielle Collins, care a fost diagnosticată abia în 2018 - la 2 ani de când a devenit jucătoare profesionistă de tenis - cu artrită reumatoidă, o boală autoimună care cauzează umflături dureroase la nivelul articulațiilor.  

În 2013 și 2015, pe când avea doar 19, respectiv 21 de ani, Danielle Collins nu a putut practica tenisul, dar a revenit de fiecare dată, în anul următor, câștigând Campionatul Național de Tenis al Colegiilor din SUA.

Vorbind despre istoricul bolilor sale, Collins a povestit: „Totul a început când aveam 15 ani. Am trecut prin dureri serioase în zona coastelor și aveam probleme când mergeam la toaletă. Am fost extrem de bolnavă timp de câteva luni și am mers la mai mulți doctori. Am fost la un reumatologist și am fost testată pozitiv la o boală autoimună. În rest, totul părea în regulă, dar doctorii mi-au spus că va fi nevoie de timp ca să diagnosticheze cu precizie. 

După câteva luni, analizele de sânge ieșeau normale, aveam simptome experimentate de alte persoane cu boli autoimune, dar doctorii nu reușeau să găsească diagnosticul. În facultate, mă îmbolnăveam tot timpul. Antrenorii mei m-au presat să merc la doctori, pentru că vedeau cu ce mă lupt. Nimeni nu și-a putut da seama. Am continuat să fac analize, dar nimic nou nu ieșea la iveală.

În acest timp, am avut o operație la încheietură, o ruptură musculară și multe probleme cu articulațiile. M-au diagnosticat cu tendinită. Cred că au fost multe dăți când simptomele mele au fost ascunse sub preș, pentru că eram sportivă,” a scris Danielle Collins pentru Behind The Racquet, un website în care tenismenii își dezvăluie poveștile de viață. 

„Am amânat mult timp. Aveam dureri la articulații în timpul ciclului menstrual și devenea epuizant. Uneori, îmi era foarte greu să mă trezesc, iar în cele mai rele zile dormeam chiar și 15 ore încontinuu. Mă simțeam constant adormită și obosită. Lucrul ciudat e că m-am obișnuit să mă simt așa. Am uitat cum e să fii sănătos și energic,” a dezvăluit Danielle Collins, potrivit UbiTennis.

Cum combate Danielle Collins efectele artritei reumatoide

„Mi-au găsit eroziuni în gât, mâini și picioare, care au confirmat artrita reumatoidă. A fost nevoie de multe analize de sânge pentru a elimina din calcule alte boli, precum lupus. Am luat două tratamente care au funcționat foarte bine, pe care le-am combinat cu o dietă strictă. 

Nu am vrut ca oamenii să mă catalogheze bolnavă sau să las această boală să mă definească. A trebuit să îmi asum situația și să găsesc aspectele pozitive. Am avansat în atâtea moduri în ultimele luni, dar încă mă emoționează dacă mă gândesc că aș putea fi un model pentru ceilalți. Nu sunt cea mai extrovertită persoană.

În tot acest timp, am învățat ce trebuie să fac pentru mine pentru a preveni o înrăutățire a situației. Îmi monitorizez fiecare antrenament, îmi scriu tot. Sunt mult mai metodică și îmi înțeleg nevoile atunci când nu mă simt bine.

Pot să spun că încă descopăr ce funcționează pentru mine și încerc să mă pun în cea mai bună poziție pentru a fi un adult sănătos. Nu am avut niciodată îndoieli cu privire la a renunța la tenis, asta mă pasionează și voi continua. Trecând prin aceste greutăți mi-a oferit puterea mentală, iar obiectivele m-au făcut să înfrunt adversitatea mai bine. Lucrez și cu un psiholog, săptămânal,” a spus Collins pentru ESPN

Collins, finalista de Grand Slam care se antrenează în pre-sezon în parcul din apropierea casei

„În pre-sezon asta am făcut: am jucat tenis în parc, pe terenul public din apropierea casei mele. În cele mai multe zile, mergeam cu iubitul meu pe teren și jucam împotriva lansatorului de mingi. Varietatea oferită de lansator a ajutat mult, la fel ca jocul din parc, în fața a fel și fel de adversari.

Îmi place să joc în parc, pe terenurile publice, e un lucru care îmi aduce o stare de liniște. Îmi amintesc o dată la Fed Cup când încercam să mă gândesc la jocul în parc, pentru a mă liniști. Va trebui să mă gândesc mult la jocul din parc în finala cu Ash,” a declarat Danielle Collins în conferința de presă organizată după semifinala câștigată în defavoarea Igăi Swiatek. 

Pentru a ajunge în finala AO 2022, Danielle Collins le-a învins pe Caroline Dolehide, Ana Konjuh, Clara Tauson, Elise Mertens, Alize Cornet și Iga Swiatek

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!