Rapid a obținut prima victorie din play-off, 1-0 contra lui Dinamo, pe Arena Națională, după un gol marcat de Elvir Koljic în minutul 31. Șumudică și-a felicitat jucătorii și a avut o mențiune specială pentru portarul Franz Stolz.
Marius Șumudică, după Rapid - Dinamo 1-0: "Stolz a făcut o partidă extraordinară. Îi felicit pe băieți"
"Toată săptămâna le-am explicat, dar azi am fost mai dur la ședința de dinainte de joc. Le-am spus că nu pot accepta să termin pe locul 6. Nu pot să accept! Dacă azi pierdeam, era foarte greu să mai ieșim de acolo. Vreau să-i felicit pe jucători pentru atitudine, pentru dăruire, pentru tot ceea ce au făcut azi pe teren. Au interpretat foarte bine jocul, tot ce le-am cerut și am pregătit. Știam că forța lui Dinamo e la mijlocul terenului, unde au 3 jucători foarte buni, care pasează și dictează ritmul jocului. Am reușit să punem presiune și să nu-i lăsăm să joace. O victorie mare, frumoasă, 1-0, dar văd că ce se întâmplă la Genoa se întâmplă și la Rapid. Când câștigă Genoa, câștigă și Rapid. Acum trebuie să mă rog ca Genoa să câștige ca să ne meargă și nouă bine.
Felicitări suporterilor care au venit la meci pe o vreme potrivnică și au susținut echipa. Asta contează. Nu vreau să termin acest discurs fără să spun ceva despre Stolz, care a făcut o partidă extraordinară. Eu nici n-am vorbit cu el toată săptămâna, nu am pus presiune, l-am lăsat pe antrenorii de portari. Doar înainte de meci i-am zis că am încredere în el, dar toată săptămâna nu i-am spus absolut nimic. Ne-a salvat la o ocazie unu contra unu. Nu e ușor ca un portar care nu mai apărase de atât de mult timp să aibă atâta siguranță, iar jocul de picior a fost impecabil", a spus Șumudică.
Șumudică, deranjat de comportamentul galeriei: "Eu nu pot continua așa"
La partida cu Dinamo, galeria celor de la Rapid a afișat o mulțime de suporteri împotriva acționarului minoritar Victor Angelescu, care i-a amenințat pe ultrași că va lua măsuri serioase împotriva celor care aruncă materiale pirotehnice în teren și aduc astfel amenzi clubului.
Șumudică se declară extrem de dezamăgit de neînțelegerile dintre galerie și conducere, dar mai ales de faptul că echipa nu este susținută așa cum și-ar fi dorit. Tehnicianul anunță că la finalul sezonului va susține o conferință de presă în care "va spune tot" și chiar va părăsi clubul în care tensiunile de acest tip nu vor dispărea.
"Lacrimile mele de la începutul jocului? Când s-a cântat imnul, mi-au dat lacrimile. Nu pot să accept ceea ce se întâmplă! Eu sunt crescut diferit cu Rapidul și nu pot să accept să văd jumătate din galerie că își încurajează echipa, iar cealaltă jumătate intră după nu știu cât timp. Să nu fim uniți... mă durea sufletul. Erau lacrimile deznădejdii, erau lacrimile unui om rănit.
Nu merit asta și băieții nu merita asta. Dacă cei din tribună au un război cu cineva, să îl ducă, să facă ce vor, dar eu ca antrenor, jucătorii mei, acest club nu are așa ceva. Nu avem nevoie de așa ceva, nu trebuie să ne autodistrugem. Dacă suntem împreună, suntem puternici și putem clădi ceva frumos. Au fost lacrimi de părere de rău. De ce în anii trecuți s-a reușit ca acești suporteri minunați să fie alături de echipă, să încurajeze echipa, iar când a venit Șumudică, unul de-ai lor, să se întâmple asta? Ce am trăit eu la Rapid în 7 luni nu vreau să trăiască niciun antrenor. A fost o descărcare a mea. Toată tribuna a doua era cu fulare întinse și jumătate din peluză era goală. Pentru mine e dureros!
S-au întâmplat foarte multe lucruri care s-au întâmplat și le voi face publice. Mi-a fost extrem de greu să lucrez 7 luni la Rapid. Nu vreau să par victimă, dar știți și voi ce subiecte au apărut în presă. Nu e ușor să lucrez așa. Eu trebuie să țin grupul unit. N-am făcut nimic, doar am început să plâng, atât.
Rapidul crește. Are jucători cu potențial, are un lot tânăr care poate crește. Vine și Omar El Sawy înapoi, care joacă foarte bine la Sepsi. Există potențial, dar e nevoie de continuitate. Această continuitate, din păcate, nu știu dacă va avea loc. V-am spus că o să treacă sezonul și o să fac o conferință și o să spun absolut tot ce s-a întâmplat în cele 7 luni la Rapid.
Am fost să vizitez baza noua pe care o face investitorul principal. N-am văzut până acum așa bază. În afară de machetă și ce mi s-a arătat, într-o lună și jumătate terenurile de antrenament sunt gata. Va fi gata și sala de forță. E o investiție de peste 6,5 milioane plus TVA. E o investiție a unui om care vine la această echipă, nu se duce la Genoa ieri. Toată lumea spunea că domnul Șucu a plecat la Torino. Dacă mă invită președintele lui Juventus, eu ce trebuie să fac?! Azi, chiar dacă Genoa a jucat ieri, a fost cu familia alături de noi azi. Asta înseamnă mult.
Din păcate, trebuie să înțelegem mult mai mult din toate gesturile astea pe care le facem. Sunt mulți oameni care fac gesturi, care își doresc foarte mult ca echipa să crească, dar ne punem piedici singuri. Trebuie să ne oprim și să înțelegem că echipa trebuie să crească. Dacă s-au făcut greșeli și din cadrul clubului, ok, cei din club trebuie să răspundă, dar cei doi acționari, echipa, eu nu cred că merităm ce s-a întâmplat azi. Pentru mine, când am văzut peluza pe jumătate goală cu Dinamo, parcă mi-a băgat cineva cuțitul în spate.
În relația mea cu conducerea nu s-a întâmplat absolut nimic. Am o relație specială cu dânșii, cu grupul și cu marea majoritate a fanilor, dar eu sunt Șumudică. Prin vene îmi curge sânge vișiniu. Am crescut cu echipa asta de la cinci ani. Mi-am dorit să ajung la echipa asta. Niciodată nu voi accepta ca clubul ăsta să aibă problemele pe care le are. Va trebui să tăiem în carne vine. Eu nu pot continua așa", a mai spus Șumudică.