Deși clubul italian, proaspăt revenit în Serie A, are opțiunea de a-l transfera definitiv pe portarul român de la Atletico Madrid pentru aproximativ 800.000 de euro, presa din Peninsulă anunță că șefii "neroverdi" explorează deja și alte piste pentru a-și asigura poarta în noul sezon.

Incertitudine la Sassuolo

Conform publicației "Il Resto del Carlino", Sassuolo nu a luat încă o decizie finală în privința activării clauzei de cumpărare pentru Horațiu Moldovan. Internaționalul român a fost împrumutat în vara trecută de la Atletico Madrid, însă viitorul său în Emilia-Romagna rămâne sub semnul întrebării. Mai mult, Stefano Turati, un alt portar al clubului, se va întoarce după împrumutul la Monza, dar se pare că nici el nu intră în planurile imediate ale echipei pentru Serie A.

În acest context de incertitudine, Sassuolo a început să caute alternative. Un nume nou apărut pe lista italienilor este cel al lui Jonathan Klinsmann, portar american în vârstă de 27 de ani, fiul celebrului atacant german Jurgen Klinsmann. Jonathan Klinsmann vine după un sezon foarte bun la Cesena, în Serie B, unde a impresionat și a intrat în top 5 portari ai campionatului, conform evaluărilor TMW. Americanul, sosit în Italia în februarie 2024 de la Los Angeles Galaxy, mai are contract cu Cesena până pe 30 iunie 2026.

Astfel, în timp ce Moldovan așteaptă un verdict din partea lui Sassuolo, clubul italian pare să își pregătească deja variante de rezervă.