Directorul sportiv al clubului madrilen, David Cobeno, a transmis un mesaj clar și răspicat cluburilor uriașe, precum FC Barcelona, AS Roma sau Bayer Leverkusen, care îl urmăresc pe internaționalul român: fundașul de 26 de ani nu este de vânzare pe orice sumă.
Într-un interviu acordat pentru Radio Marca, oficialul lui Rayo a închis ușa negocierilor facile, subliniind că clubul nu are de gând să renunțe ușor la un jucător în care a investit și care a explodat în ultimul sezon din La Liga.
"Să plătească scump!"
Cobeno a explicat fără ocolișuri strategia clubului, după ce Rațiu a atras atenția granzilor printr-o stagiune remarcabilă, cu 36 de meciuri, două goluri și trei pase decisive.
"Au fost cluburi care au sunat și au întrebat de Rațiu, dar am fost foarte clari de la început. Este un jucător care a explodat anul acesta la un nivel foarte, foarte înalt, iar noi avem mare încredere în calitățile lui", a spus Cobeno.
Directorul sportiv a continuat pe un ton ferm: "Nu putem face noi munca murdară, ca apoi alte echipe să profite de pe urma riscurilor pe care ni le-am asumat. Nu poate veni oricine acum să-l ia la orice preț. Am fost întotdeauna categorici în acest sens, atât cu Andrei, cât și cu oricare alt jucător. Dacă vor un fotbalist de la Rayo Vallecano, vor trebui să vorbească cu noi, dar pe cifre mari".