"De ce l-ați schimbat pe Man în minutul 35?" Reacția antrenorului de la Parma după meciul cu AS Roma

De ce l-ați schimbat pe Man în minutul 35? Reacția antrenorului de la Parma după meciul cu AS Roma Stranieri

Dennis Man a jucat 35 de minute pentru Parma în meciul pierdut de echipa sa pe teren propriu contra lui AS Roma, scor 0-1, în runda cu numărul 25 din Serie A.

Echilibrul de pe Stadio Ennio Tardini s-a rupt după jumătate de oră. Fundașul Giovanni Leoni a fost eliminat direct după un fault din postura de ultim apărător, iar din lovitura liberă rezultată Matias Soule a înscris unicul gol al meciului.

Fabio Pecchia explică înlocuirea lui Dennis Man din minutul 35

La doar două minute după ce AS Roma a făcut 1-0, Fabio Pecchia a decis să îl scoată de pe teren pe Dennis Man și să introducă un fundaș, pe maghiarul Botond Balogh, având în vedere că Parma rămăsese în 10.

Întrebat la finalul meciului de ce Man a fost jucătorul sacrificat în minutul 35, Fabio Pecchia a răspuns: "A trebuit să mă gândesc inclusiv la forma lui fizică. Bonny are mai multă energie în acest moment. A trebuit să fac o alegere și asta a fost. Apoi, în repriza secundă, am decis să apelez la două linii de patru jucători și l-am lăsat pe Bonny în față, care să facă ce poate. Mi-au plăcut cei care au intrat de pe bancă".

Dennis Man a fost vizibil deranjat de hotărârea lui Fabio Pecchia de a-l înlocui, iar jucătorul a fost observat cum a trecut pe lângă antrenor fără a-l saluta.

  • Vlcsnap 2025 02 16 20h08m22s260

Dennis Man continuă astfel seria slabă din acest sezon. Internaționalul român nu a mai avut o contribuție ofensivă de la data de 1 decembrie, când marca un gol în victoria cu Lazio, scor 3-1.

De asemenea, Parma, care nu se poate baza în această perioadă pe Valentin Mihăilă, a ajuns la patru eșecuri consecutive și rămâne pe loc retrogradabil, 18, cu doar 20 de puncte.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!