Ce-a fost și ce-a ajuns! Fostul număr 10 de la naționala României abia a prins 4 minute la ultima clasată

Gicu Grozav andreias calcan Arpad Tordai Echipa Nationala MTK Budapesta Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 31 Ianuarie 2022, 09:08
Data actualizarii: Luni 31 Ianuarie 2022, 09:16

Fotbalistul cu 30 de selecții pentru echipa ”tricolorilor” luptă din greu pentru evitarea retrogradării.

Gicu Grozav (31 de ani) este departe de forma care l-a dus la echipa națională, acolo unde a purtat și tricoul cu numărul 10.

Legitimat la MTK Budapesta, formație cu nume din Ungaria aflată însă în acest sezon pe ultimul loc în campionatul maghiar, mijlocașul ofensiv cu 30 de selecții pentru România a jucat ieri primul meci oficial al anului.

A făcut-o însă doar pentru patru minute, pentru că antrenorul Gabor Marton l-a introdus abia în minutul 86 în meciul încheiat la egalitate cu Mezokovesd Zsory (locul 6 în NB I), scor 1-1.

Adversari lui Grozav i-au fost Tordai și Calcan 

La adversari a fost titular portarul Arpad Tordai, transferat de la Viitorul Constanța, iar în a doua repriză a intrat și celălalt român, Andreias Calcan. 

De altfel, la Mezokovesd este o veritabilă colonie de fotbaliști trecuți prin Liga 1. În afară de cei doi români, pe foaia de joc au mai fost prezenți Aleksandr Karnitskiy (ex-Sepsi), Amir Bilali (ex-Academica Clinceni) și Kamer Qaka (ex-Poli Iași, FCSB, Universitatea Craiova).

După 18 etape din campionatul maghiar, MTK Budapesta ocupă ultima poziție în clasament, cu 16 puncte.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!