Alex Mățan, noul jucător al lui St. Louis City
Liber de contract din această vară, după ce s-a despărțit de grecii de la Panetolikos, Alexandru Mățan este noul jucător al lui St. Louis City. Clubul din MLS a postat un teaser sugestiv în care anunță sosirea românului.
La noua echipă, Mățan va fi coleg cu Roman Burki (35 de ani), portarul elvețian care a strâns peste 200 de meciuri la Borussia Dortmund și este căpitanul lui St. Louis City. Antrenorul clubului din MLS este francezul Yoann Damet (36 de ani).
St. Louis City ocupă locul 10 în Conferința de Vest din MLS, cu 19 puncte acumulate în primele 15 etape. În runda următoare, noua echipă a lui Mățan va juca pe terenul lui Los Angeles Galaxy.
Mățan a fost campion în MLS cu Columbus Crew
Pentru Mățan este o revenire în MLS. Fostul campion al României cu FC Viitorul a strâns peste 100 de meciuri la Columbus Crew, iar în 2023 a câștigat titlul de campion.
Format la Academia Hagi, Alexandru Mățan a fost cumpărat de Columbus Crew în 2021, cu 1,5 milioane de euro. Fostul internațional de tineret a fost împrumutat pentru o scurtă perioadă și la Rapid, în 2022, iar în ultimii ani a mai jucat la Dibba Al-Hisn și Panetolikos.