VIDEO  David Popovici poate câștiga premiul de „Cel mai bun tânăr sportiv european din 2021”!

david popovici inot Stiri
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 18 Noiembrie 2021, 22:45
Data actualizarii: Joi 18 Noiembrie 2021, 22:57

David Popovici își poate trece în palmares o distincție importantă.

David Popovici este unul dintre cei cinci finaliști care se luptă pentru Premiul Piotr Nurowski, oferit de Asociația Comitetelor Olimpice Europene (EOC) pentru cel mai bun tânăr sportiv european din 2021. 

Înotătorul român a ținut să le dea vestea și fanilor cu un mesaj postat de rețelele de social media, la final rugându-i să-i țină pumnii.

Nominalizarea pentru Premiul Piotr Nurowski 2021 mă onorează şi sunt mândru că un român este apreciat de către Asociaţia Comitetelor Olimpice Europene (EOC) pentru titlul de „Cel mai bun tânăr atlet european” în sporturile de vară.

Votul şi ceremonia de premiere vor avea loc în timpul seminarului EOC din Samorin, Slovacia, în perioada 25-26 noiembrie 2021. Ţineţi-mi pumnii!”, a scris David Popovici pe pagina sa de Facebook. 

Ceilalți patru nominalizați pentru „Cel mai bun tânăr sportiv european din 2021” sunt Sky Brown din Marea Britanie (skateboarding), Adriana Cerezo Iglesias din Spania (taekwondo), Viktoria Listunova din Rusia (gimnastică artistică) și Adriana Vilagos din Serbia (atletism). 

David Popovici a explciat de la s-a oprit la cursa de 400 m

Elevul profesorului Adrian Rădulescu s-a oprit după 14 bazine, deși mai trebuia să parcurgă două. Sportivul de la Dinamo era lider detașat, însă nu a calculat bine în semifinala probei de 400 m liber.

„La 400 sunt 16 bazine în bazin scurt şi pur şi simplu mi s-a întâmplat să nu mai număr bine, dar am învăţat din asta şi nu cred că se va mai întâmpla prea curând”, a precizat David Popovici. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!