Ciprian Marica, răspuns pentru Ilie Năstase: ”Acuzațiile sunt la limita ridicolului”

Stiri EXCLUSIV | „Nu putem lua în calcul prima poziție!” Ciprian Marica, despre șansele României de a se califica la Mondial
Iosif Pintilie
Data publicarii: Luni 24 Ianuarie 2022, 13:36
Data actualizarii: Luni 24 Ianuarie 2022, 13:57

Ciprian Marica și Ilie Năstase au ajuns ”la cuțite”.

Cei doi foști sportivi au colaborat pentru a realiza o bază sportivă, dar au ajuns să se lupte prin tribunale. Ilie Năstase susține că Ciprian Marica a falsificat mai multe acte pentru a-i fura acestuia Baza Voința.

Fostul tenismen îl acuză pe Marica de faptul că i-ar fi adus un prejudiciu de 50.000.000 de euro, iar din acest motiv a ajuns în spital și chiar la un pas de divorțul de soția sa. Ciprian Marica i-a dat replica lui Năstase, prin intermediul unei postări pe contul său oficial de Facebook. 

Replica lui Ciprian Marica pentru Ilie Năstase 

Dragi prieteni, așa cum probabil cunoașteți, m-am străduit de-a lungul timpului să stau la distanță de cancanuri sau dispute inutile. Asa o sa fac și acum, și mereu. Mă văd nevoit să fac totuși niște precizări.     

Am venit alături de Ilie Năstase la rugămintea acestuia, pentru a putea dezvolta o bază sportivă a statului, unde să iși poată desfășura activitatea cluburile sportive, copiii și toți cei care fac mișcare pentru sănătate sau performanță, la standarde internaționale. 

Dezvoltând un proiect aproape de sufletul meu m-am implicat așadar cu toată energia și priceperea mea, dar și cu investiții financiare masive pentru a ridica din ruină o bază sportivă ajunsă în paragină.

Nu regret că m-am implicat și nu am ezitat să ajut într-un domeniu care m-a format, conștient fiind de la bun început că voi câștiga mai mult la nivel de satisfacție, de mândrie personală, sportul nefiind o investiție rentabilă în raport cu orice alt domeniu de business. 

Am salubrizat și am deratizat, am scos zeci de tone de deșeuri din acea fostă bază sportivă. Am construit terenuri ultramoderne, importând materiale de cea mai bună calitate, la standarde de competiții internaționale. Am importat structuri unice în Romănia și am folosit specialiști din străinătate pentru a crea condiții optime pentru performanță și siguranță, așa cum rar se pot găsi în țara noastră. 

"Năstase & Marica Sports Club", așa cum se poate vedea din denumire, este un proiect comun prin care o bază sportivă a statului s-a transformat total într-un club de elită. În ceea ce privește acuzațiile care mi se aduc, sunt la limita ridicolului. Am ajuns să am funcție executivă în fundație prin procură notarială, doar din considerente organizatorice, dorința comună de la acea vreme fiind de a soluționa problemele administrative și de a ajunge la zi cu obligațiile financiare restante. 

Îmi îndrept în continuare atenția și energia înspre realizarea obiectivelor stabilite și deși au intervenit terțe persoane cu interese obscure, trăiesc cu convingerea că Ilie va reveni asupra declarațiilor. Sper ca lucrurile să fie clare pentru toată lumea si să revină la normal, fiindcă în discuție este un om pe care nu doar că l-am respectat enorm, dar l-am iubit ca pe un membru al familiei mele! 

Vă mulțumesc pentru susținere și încredere și vă invit să faceți sport în condiții de excepție! La mulți ani, Românie, de Mica Unire!”, a spus Marica, pe pagina lui de Facebook.

Ilie Năstase, disperat

Fostul tenisman este disperat în privința acestui scandal. Acesta nu poate înțelege cum a ajuns să fie păcălitde Ciprian Marica, finul său. Năstase susține că s-au falsificat mai multe acte, astfel încât să poată ”fura” terenul Bazei Voința.

E prima oară de când a izbucnit acest scandal în care eu am actele oficiale, ce a depus Ciprian cu tatăl și unchiul la judecătorie. La prima instanță s-a anulat, ei au cerut să fie membri fondatori ai acestei fundații și nu există. În fundația mea, membrii fondatori ies din fundație numai când mor. 

El ce a făcut? După ce a fost refuzat, a făcut o ședință, eu nu am fost prezent, că el menționează că eu am fost prezent și ceilalți doi membri fondatori ai mei, dintre care unul e în America și el a spus că noi am fost acolo și am decis ca el să nu mai fie membru fondator, ci doar simplu membru. El ce a făcut? A luat ce i-a dat răspuns judecătoarea și a folosit aceleași acte din 6 iulie.

Și au fost depuse pe 9 septembrie actele pentru a doua oara. Și doamna judecător Pătrașcu Laura Vasilica i-a acceptat și acolo în cererea lui e un scris al datei care e șters cu fake paste și a trecut cu pixul data. E un fals. Și al doilea fals e că eu la cererea de retragere din fundație, eu nu am semnat așa ceva. Deci el a făcut niște cereri de adeziune ale lui, tatălui și unchiului, uitați cum sunt scrise”, a explicat Ilie Năstase.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!