NEWS ALERT Verdict devastator: fostul jucător, condamnat la 60 de ani de închisoare după un caz înfiorător

Verdict devastator: fostul jucător, condamnat la 60 de ani de închisoare după un caz înfiorător Sporturi

Un sportiv care a jucat la cel mai înalt nivel a „reușit“ să-și ruineze viața la doar 37 de ani.

Baschetbalistul dominican Dagoberto Pena, fost jucător la echipe spaniole precum Deportivo La Coruna, Breogan, Estudiantes şi Barcelona B, a fost condamnat la 60 de ani de închisoare în Statele Unite pentru infracţiuni de abuz sexual asupra copiilor.

Conform documentelor instanţei, din octombrie 2024 până în februarie 2026, Pena a folosit şi a convins doi minori să participe la acte cu conţinut sexual explicit pentru a produce reprezentări vizuale ale abuzurilor sexuale suferite de aceştia, a declarat Departamentul de Justiţie într-un comunicat.

Dagoberto Pena, condamnat la 60 de ani de închisoare în America

  • Pena getty4

Pena a pledat vinovat pe 23 ianuarie şi a fost condamnat, de asemenea, la libertate condiţionată supravegheată pe viaţă, în cazul în care va fi eliberat din închisoare, şi i s-a ordonat să se înregistreze ca infractor sexual.

Fostul jucător, în vârstă de 37 de ani, a participat la Campionatul Mondial din 2019 cu echipa Republicii Dominicane şi şi-a încheiat cariera de jucător, în 2023, la Grupo Alega Cantabria. El lucra, în prezent, ca profesor de educaţie fizică şi antrenor în Florida.

Ancheta a început în 2025, când tatăl victimelor a descoperit comunicări nepotrivite între fostul jucător de baschet şi un minor.

"Pena a primit imagini cu un minor care era gol şi se implica în acte cu conţinut sexual explicit. De asemenea, au fost găsite imagini şi videoclipuri pe care Pena le-a făcut în timpul abuzului sexual asupra a doi minori", a adăugat Departamentul de Justiţie, potrivit Agerpres.

Bărbatul condamnat deţinea şi imagini cu un al treilea minor care participa la acte cu caracter sexual explicit.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!