Abidal a fost operat: "Este un baiat puternic si va trece peste asta" Gestul facut de Guardiola la conferinta de presa:

Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 11 Aprilie 2012, 12:01
Data actualizarii: Miercuri 11 Aprilie 2012, 12:02

Spaniolii scriu ca Abidal a fost supus unui transplant de ficat. Operatia a durat aproape noua ore.

Potrivit cotidianului catalan, interventia chirurgicala a inceput, marti, in jurul orei 15.00, si s-a incheiat aproape de miezul noptii, avand loc la Barnaclínic, o unitate apartinand de Hospital Clínic de Barcelona.

Marti seara, dupa meciul cu Getafe, castigat de FC Barcelona, scor 4-0, antrenorul Pep Guardiola a afirmat ca urmatoarele ore vor fi decisive pentru starea jucatorului si a dedicat victoria lui Abidal. "Sunt convins ca Abidal este un baiat foarte puternic si ca va trece peste asta", a mai spus tehnicianul.

Abidal a fost prezent in sufletele fanilor, marti seara, pe Camp Nou, cand in minutul 22 al jocului - 22 este numarul purtat de francez - publicul a inceput sa-i scandeze numele.

Un var al fotbalistului, Gerard, i-a donat o parte din ficat, astfel ca operatia a putut avea loc mai devreme decat se preconiza, sustine presa spaniola. Pep Guardiola a spus dupa meci ca victoria a fost obtinuta pentru "Abidal si varul sau Gerard".

In martie 20011, Abidal a fost operat pentru inlaturarea unei tumori la ficat. El s-a refacut atunci in cateva saptamani, iar la doua luni dupa interventia chirurgicala a fost titular in finala Ligii Campionilor, cu Manchester United, fiind si primul care a ridicat trofeul.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!