VIDEO Scene șocante înainte de Scoția - Ucraina! Huiduieli puternice în timpul momentului de reculegere pentru Regina Elisabeta a II-a

Scoția - Ucraina Regina Elisabeta a II-a Scotia Nations League
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 22 Septembrie 2022, 08:18
Data actualizarii: Joi 22 Septembrie 2022, 08:21

Scene incredibile la meciul dintre Scoția și Ucraina, din Grupa B a Ligii Națiunilor.

UPDATE Scoţia a învins Ucraina cu 3-0 în meciul de miercuri seara de pe ”Hampden Park” din Glasgow, în Grupa 1 a Ligii B din Liga Naţiunilor.

Gazdele au înscris toate golurile în ultimele 20 de minute ale partidei, prin John McGinn ('70) şi rezerva Lyndon Dykes ('80 și '87).

Scoţia este lider în clasamentul grupei, cu 9 puncte.

Știrea inițială

Partida a început cu un moment de reculegere în memoria Reginei Elisabeta a II-a, după care a urmat un minut de aplauze. În timp ce o bună parte a fanilor a respectat momentul dedicat reginei, dintr-un sector rezervat pentru fanii scoțieni s-au auzit huiduieli puternice, spre surprinderea britanicilor.

Momentul a ajuns imediat viral pe Twitter. ”Probabil cele mai puternice huiduieli pe care le-am auzit în Marea Britanie în ultimele săptămâni”, a notat jurnalistul Anthony Joseph, de la Sky Sports.

 

Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh din lume 

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a decedat la vârsta de 96 de ani. Regina Elisabeta a fost cel mai longeviv monarh din lume. Suverana, care s-a născut pe 21 aprilie 1926 la Londra, a crescut fără să se aştepte că urma să devină regină. Tatăl ei, George al VI-lea, a preluat coroana după ce fratele lui mai mare, Edward al VIII-lea, a abdicat în 1936 pentru a putea să se căsătorească cu o americancă divorţată, Wallis Simpson.

Elisabeta a II-a a urcat pe tron în 1952 la vârsta de 25 de ani şi, de atunci, a depăşit recordul de longevitate deţinut de stră-străbunica ei regina Victoria, devenind în septembrie 2015 monarhul cu cea mai îndelungată domnie din istoria Marii Britanii.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!