VIDEO Se schimbă din nou sistemul competițional din Liga 1? Răspunsul categoric al lui Răzvan Burleanu

SPORT.RO
Data publicarii: Marti 22 Februarie 2022, 19:29
Data actualizarii: Marti 22 Februarie 2022, 19:32

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre posibilitatea ca sistemul competițional din Liga 1 să fie, din nou, schimbat, după ce în urmă cu doi ani s-a trecut de la un campionat cu 14 echipe, la unul cu 16.

Președintele FRF a prezentat argumentele pentru care crede că actualul sitem implementat în Liga 1 este ”cea mai bună soluție pentru campionatul național”.

”Sistemul cu 16 echipe, așa cum a fost el gândit, și cunoașteți foarte bine că a fost un sistem la care ne-am consultat la nivel european cu cei de la HyperCube, ne-am uitat foarte mult pe audiențele TV, ne-am uitat foarte mult și pe prezența pe stadioane. Un sistem cu 16 echipe în sistemul play-off și play-out, cu această punte de legătură între play-out și play-off, în momentul de față, este cea mai bună soluție pentru campionatul național.

Orice sistem competițional care presupune un format doar tur-retur va duce la înregistrarea unui număr foarte mare de meciuri considerate a fi fără miză, probleme foarte mari pe care le putem înfrunta în ceea ce privește integritatea competiției și în niciun caz nu ne dorim să ne întoarcem la cooperativa de altădată”, a declarat Răzvan Burleanu la conferința de presă.

Răzvan Burleanu, fără contracandidat la președenția FRF

Până în prezent nu și-a depus candidatura nimeni împotriva actualului președinte al Federației Române de Fotbal, care este favorit la câștigarea celui de-al treilea mandat. Pe 5 martie 2014 a câștigat pentru prima dată Răzvan Burleanu candidatura, preluând funcția de la Mircea Sandu. 

Adunarea Generală a FRF are 280 de membri, iar majoritatea dintre ei îl susțin pe Răzvan Burleanu, astfel că șansele să își piardă postul sunt minime. În cadrul alegerilor, cluburile din Liga 1 au câte un vot, asemenea echipelor de fotbal feminin, școli de juniori sau formațiilor din Liga 3. 

Posibilitatea apariției unui contracandidat puternic este minimă, în contextul în care timpul rămas până la Adunarea Generală este unul relativ scurt și nu ar mai fi timp pentru desfășurarea campaniei electorale. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!