Naționala poate rămâne fără un potențial selecționer! Dan Petrescu, contract colosal de 4 milioane de dolari anual

Dan Petrescu Echipa Nationala Nationala
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 07 Decembrie 2021, 12:08
Data actualizarii: Marti 07 Decembrie 2021, 12:16

Răzvan Burleanu ar putea să fie nevoit să găsească un alt selecționer.

După ce au întâmpinat refuzurile lui Gică Hagi și Răzvan Lucescu, Mihai Stoichiță și Răzvan Burleanu l-au contactat pe Dan Petrescu pentru a prelua echipa națională. Doar că antrenorul CFR-ului i-a anunțat pe oficialii FRF-ului că le va da un răspuns pe 19 decembrie, după ultimul meci din 2021, cu FC Argeș, după cum a anunțat în exclusivitate www.sport.ro.

Doar că decizia „Bursucului” a devenit mai grea. Potrivit gsp, tehnicianul a fost contactat pentru un contract de 4 milioane de dolari anual din Arabia Saudită, în timp ce FRF îi poate oferi un contract de 300.000 de euro pe an. 

Dacă ar da curs acestei oferte colosale, Dan Petrescu va fi la a doua experiență în zona arabă, după ce a pregătit-o pe Al-Nasr, între octombrie 2016 și iulie 2017, când în 21 de meciuri a obținut 10 meciuri, 3 rezultate de egalitate și 8 înfrângeri. 

Metoda lui Petrescu care i-ar putea irita pe tricolori

Daniel Pancu e de părere că Petrescu e o soluție bună, însă și-a exprimat părerea și despre un minus al fostului fundaș dreapta de Steaua, Foggia și Chelsea. "Dan Petrescu e calificat la toate lucrurile. Începând cu cariera de jucător la echipa națională, apoi a câștigat campionate. În plus, e cam singurul, cred și cu Șumudică, care a eliminat echipe din Vest în cupele europene în ultimul timp.

Singurul lucru în care nu-l văd bine e cu trei antrenamente la echipa națională, apoi meci. Dar e super calificat la toate capitolele", a declarat Daniel Pancu, potrivit digisport.ro. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!