9.000 de bilete pentru suporteri la Romania - Franta!

Echipa Nationala Franta Nationala
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 24 Septembrie 2008, 14:39
Data actualizarii: Miercuri 24 Septembrie 2008, 14:41
Suporterii echipei nationale vor putea achizitiona, incepand de joi, aproximativ 9.000 de bilete din totalul de 12.300 la Romania - Franta, din preliminariile CM 2010.

"In perspectiva meciului Romania – Franta, Federatia Romana de Fotbal a tiparit 12.300 de bilete. Dintre acestea, aproximativ 75 la suta vor fi la dispozitia suporterilor, restul de 25 de procente fiind directionate astfel: Federatia Franceza, sponsorii FRF, jucatorii si staff-ul echipei nationale", se arata pe site-ul frf.

Persoanele care vor dori sa achizitioneze astfel de tichete, pot face rezervari pe site-ul www.biletefotbalonline.ro.

Suporterii vor mai putea cumpara bilete la partida Romania - Franta si de la casele de bilete ale arenei constantene, incepand cu data de 8 octombrie, iar Federatia Romana de Fotbal va lua masuri speciale pentru comercializarea acestora.

La aceste case de bilete vor lucra exclusiv cinci casieri din Bucuresti, colaboratori permanenti ai FRF, supervizati de doi angajati ai departamentului de organizare al FRF. O persoana va putea achizitiona de la aceste case maxim patru bilete. Programul zilnic al caselor de bilete va fi 10.00-18.00.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!