• Euro U21 2025 este în direct pe VOYO, la Pro TV și Pro Arena în perioada 11 iunie - 28 iunie

Cele două echipe și-au dat întâlnire sâmbătă seară, de la ora 19:00, la Bratislava, capitala Slovaciei, pe stadionul ”Tehelne pole”. La capătul celor 90 de minute, selecționata lui Daniel Pancu a pierdut confruntarea cu 1-0 și a rămas fără punct înregistrat în Grupa A de la EURO U21.

Daniel Pancu își anunță plecarea de la România U21 după a doua înfrângere de la EURO: ”O să vină altcineva”

La conferința de presă, Daniel Pancu a evidențiat că echipa micilor tricolori l-a făcut mândru, dar chiar și așa, selecționerul nu va mai rămâne pe banca României U21.

Pancu a mărturisit că înțelegerea sa contractuală cu Federația Română de Fotbal se încheie la finalul lunii iunie și că va fi un alt selecționer la cârma micilor tricolori.

”În primul rând, cred că e o echipă care, cel puțin pe mine, m-a făcut mândru că sunt român. Cred că și pe cei din tribună. Le mulțumim că au fost alături de noi în acest moment și împotriva unui adversar extrem de dificil. Cred că le-am oferit motive de satisfacție și celor de acasă. Din păcate, tot înfrângere scrie pe tabelă la final. Cu o șansă mare de a merge mai departe din această grupă. Iar eu aș fi considerat această performanță echivalentă cu câștigarea trofeului. Jucătorii s-au autodepășit. Organizare ireproșabilă, voință, dăruire. 

Din păcate, a trebuit să fac schimbări. Nu aș fi schimbat pe nimeni. Resursele. Ritmul din campionatul nostru. Aici plătim. I-am spus la pauză lui Marius Niculae că acest joc va fi decis de jucătorii care vor veni de pe bancă. Iar, uitându-te la ei pe bancă sunt jucători cotați la zeci de milioane. Din păcate, am avut dreptate. 

Nu știu dacă ar fi rămas și Blănuță în teren dacă s-ar mai fi întors rezultatul. Nu am revăzut faza. Nu știu dacă e o decizie corectă sau incorectă. Mie, dacă e să iau ceva din jocul ăsta referitor la arbitraj... Eu zic că e un șut în mâna unui fundaș spaniol. Eu zic că se ducea în poartă. Penalty, dacă ar fi fost la 1-0, să facem 2-0, cred că ne-ar fi întors foarte greu.

(n.r. Cu ce rămânem după aceste două meciuri?) Cu experiență mare. Jucătorii învață foarte mult. Trebuie să-și dorească să joace la nivelul ăsta săptămână de săptămână. Lucruri se întâmplă doar în vestul Europei. A fost un ritm... Se așteptau și ei. Vor dormi bine de tot. Cu experiență rămânem, sigur. 

Las și ceva în urmă viitorului selecționer. Pentru că sunt... Cred că erau opt sau vreo șapte sigur. O să aibă mai mulți la dispoziție față de câți am început eu campania asta. Am avut cinci. Viitorul selecționer o să aibă mai mulți jucători care au participat la un turneu final. Nu, eu în niciun caz. Contractul meu se încheie pe 30 iunie. Va fi, cu siguranță, altcineva, a spus Daniel Pancu.

Echipele de start

  • România U21: Sava - Strata, Akdag, M. Ilie, Borza - Perianu, Vulturar, Grameni - R. Ilie, L. Munteanu, O. Popescu

Rezerve: Amzăr, Blănuță, Burnete, Corbu, Duțu, Hindrich, Ignat, Mihai, Mitrov, Rafailă, Sîrbu, I. Stoica

Selecționer: Daniel Pancu

  • Spania U21: Iturbe - Pubill, Tarrega, Mosquera, Bueno - Guerra, Turrientes - Sanches, Torre, Lopez - Joseph

Rezerve: Cunat, Fernandes Jaen, Fraga, Garcia, Herzog, Jauregizar, Marin, Marin, Moleiro, Moro, Rodriguez

Selecționer: Santi Denia