Test ProMotor cu cel mai DIABOLIC BMW din Romania: M4 Coupe! Vezi VIDEO

Poti sa-i scoti esp-ul? Se duce de fund? Cum face esapamentul? Cat i-ai dat? Cat e? In cat face suta? Sunt intrebari care par sa se fi nascut datorita acestei masini. Si nu datorita modelului cat masinii. Pentru ca atunci cand spunem masina, vorbim, de fapt, despre M Power. Despre toate masinile care au überbrandul cu trei dungi – asta daca nu se supara prea tare Adidas. Pacat ca M Power vine impreuna cu o singura marca: BMW! Daca am fi stapanii lumii, probabil ca am obliga toate brand-urile de pe pamant sa puna in optiuni pachetele M – nu numai de aspect, ci si de putere. Poti sa conduci orice masina, degeaba insa daca nu ai condus un M. Acolo e toata puterea de campioni mondiali pe care o are Germania.


M4 coupe este noul M3 in doua usi. Si cabrio. Pentru ca am testat masina la 12 grade cu vant din fata, am lasat cabrio sa mai astepte. E pana la urma aceeasi masina diabolica si perfecta. E masina care intoarce capete si sparge timpane. M4 nu e insa cainele care latra si atat. E un pitbull care rupe tot de pe tine daca te-ai luat de el. Are 430 de cai si nu se zgarceste la nici unul. Ti-i da pe toti sa faci ce vrei tu cu ei. E si normal ca la 75.000 de euro sa fii proprietarul celor mai tari senzatii. Motorul este acelasi care e si pe berlina M3 (4 usi) – 6 cilindri in linie, 3 litri, biturbo (2 turbine). Generatia trecuta M pentru clasa medie avea un motor V8, mai mare cu 1 litru si 420 de cai. Ca sa obtina cifre mai bune, BMW a coborat si greutatea masinii cu 80 de kg comparativ cu modelul trecut.
Pe afara si inauntru totul arata si este legat perfect. Nu te astepta sa vezi figuri sport pentru pusti care vor sa arate ca au masini puternice. BMW a dus M4 coupe la nivelul unui gentleman care incoltit se tranforma in Jason Statham.

Fata, spatele, capota, farurile, toate sunt din acelasi univers inca foarte departe de restul masinilor construite pe Terra. Daca esti din cei care gasesc defecte de stil pe masina asta, atunci inseamna ca si Antonia e muma padurii pentru tine.

Inauntru e a doua revolutie industriala. Scaunele au logo-uri “M” care se aprind cand deschizi masina, ecranul e gigantic si are toate informatiile de care ai nevoie, volanul are memorii pentru stilurile de condus pe care ti le setezi, scaunele sunt electrice si pot fi actionate si de catre pasagerii din spate cand vor sa se dea jos mai usor. iDrive-ul functioneaza exceptional, navigatia are acuratete milimetrica si logo-ul “M” din bord iti aminteste ca esti intr-o bomba pe roti. Tot pachetul de functii si gadget-uri poate fi controlat desigur din meniul iDrive pe care BMW nu credem ca-l poate perfectiona si mai mult de atat.

Directia, acceleratia, rapoartele din cutia automata cu 7 trepte si suspensiile le reglezi imediat din butoane individuale care sunt in jurul schimbatorului. Poti modifica totul in mers, de la confort la supersport. Si sunt diferente mari. In cel mai agresiv mod, masina se involbureaza, face un scandal monstru, devine rigida, volanul se intareste si incepi sa simti cum ii pleaca spatele cand stai cu pedala in podea. M4 zboara ca un glont (0-100 km/h in 4 secunde) si se opreste numai atunci cand il pierzi si viata ta e in mainile lui. Sistemele de siguranta reactioneaza la fel de rapid precum acceleratia si panica se transforma in liniste cand ai trecut de niste limite fizice.

Directie, frane, acceleratie, totul este la nivelul suprem pe care si-l doreste un un ultras BMW. Despre asta e vorba in divizia asta racing. Despre masini care nu stiu decat sa alerge pana obosesti tu. Ele nu obosesc niciodata. Iar un M Power iti da doza dupa doza de emotie. Exista si o functie dynamic mode in care M4 il lasa pe sofer sa simta un pic din toti caii pe care ii are masina. La acceleratii bruste, M4 da un pic din “coada”, dar isi revine imediat la traiectoria corecta.

Dupa cateva tururi pe circuitul Motorpark de langa Urziceni ne termurau si mainile, si picioarele, si inima si eram ca niste copii innebuniti sa mai dea si ei o tura cu cea mai tare masina din viata lor.
M4 coupe se infige brutal in viraj si nu se lasa pana nu musca din limita lui interioara. Martina Navratilova spunea ca John McEnroe avea un stil de joc de parca punea mingea cu mana pe tusa. Exact asa e si un BMW M4 Coupe – All in – ca sa ne mai scuze Adidas inca o data.

Desi nu am fi vrut sa ajungem niciodata la aceasta parte, multa lume ne-a intrebat si “cat consuma” nu doar “cat prinde”. Daca la a doua intrebare chiar nu avem voie legal sa raspundem, la prima putem sa dam cifrele exact afisate in bord: 13.8 litri / 100 km. Ok, e mult, dar hai sa o luam si invers. Ce-ti ofera masinile banale care iau intre 8 si 10 la suta? Vorbim de consumurile reale si nu de cele imaginare din capul producatorilor. Iti ofera pana in 150 de cai, senzatii mai nimic si un ambalaj decent. BMW iti da cam tot ce are ea mai tare, de la design si confort pana la putere ultrasport. Iti da o istorie plina de victorii pe toate circuitele importante din lume.

Asa ca daca e sa comparam consumul unui M4 Coupe si pe cel al unui diesel de 2 litri si 150 de cai, M4 consuma mult mai bine.
Am spus si repetam ca sa fie clar: masina costa 75.000 de euro. Si aici, daca nu o sa ne injurati, o sa facem aceeasi comparatie cu o masina normala de 20.000 de euro - pret mediu. Din nou iese M4 castigator. La ce-ti ofera masina asta, pretul e mai mult decat sincer. 

Autor: Alexandru Banu





VIDEO PROTVPLUS.RO

Miturile despre vaccinurile anti-COVID, demontate de experți. Cum s-a reușit dezvoltarea serului într-un timp atât de scurt
BRAT

Modifică setările cookies