GALERIE FOTO Francezii au rezumat în două cuvinte ”nebunia” din PSG - Bayern Munchen 5-4

Francezii au rezumat în două cuvinte ”nebunia” din PSG - Bayern Munchen 5-4 Liga Campionilor

PSG - Bayern Munchen s-a încheiat cu scorul de 5-4, iar francezii au rămas impresionați de fotbalul prestat de cele două echipe pe ”Parc des Princes”.

Campioana Europei en-titre, PSG a avut un avantaj consistent în fața lui Bayern Munchen. A condus cu 5-2 în primele minute ale reprizei secunde, dar bavarezii au recuperat diferența și au stabilit scorul final, 5-4, astfel că au șanse reale pentru a răsturna scorul în returul programat miercuri, pe Allianz Arena.

Pe lângă faptul că Bayern a recuperat din diferență, Luis Enrique poate pierde un jucător important: Achraf Hakimi (27 de ani) s-a accidentat în finalul meciului, dar nu a putut fi înlocuit deoarece PSG epuizase toate schimbările.

Ce au scris francezii după PSG - Bayern 5-4: ”Meciul anului” / ”Fotbal total”

”Nouă goluri și câteva momente de neuitat, dar Parisul va avea regrete”, a titrat RMC Sport.

”Parc des Princes a fost martor la meciul anului, unul dintre cele mai bune din istoria Ligii Campionilor. Parizienii pleacă însă cu regrete: după ce conduceau cu trei goluri, păreau să fi pecetluit calificarea în semifinală cu 5-2, însă o lipsă de concentrare a revitalizat complet echipa tenace a lui Bayern înainte de manșa retur, programată miercuri în Bavaria. Poate fără Hakimi, care s-a accidentat spre finalul meciului”, a au scris jurnaliștii francezi.

”Fotbal total”, a fost titlul dat de prestigioasa publicație franceză L'Equipe.

”PSG poate visa la două titluri consecutive în Liga Campionilor: a obținut un ușor avantaj în fața giganților germani după un meci extraordinar. Manșa retur din Bavaria promită să fie încinsă”, a mai notat sursa citată anterior.

  • Imago1076743154

PSG - Bayern 5-4. Meci nebun pe Parc des Princes

Au fost două reprize incendiare pe ”Parc des Princes” marți seară. Bayern a deschis scorul în minutul 17 prin Harry Kane, care a transformat o lovitură de la 11 metri. Khvicha Kvaratskhelia a restabilit egalitatea în minutul 24, iar Joao Neves a dus scorul la 2-1 în minutul 33.

Înainte de pauză, Michael Olise a egalat în minutul 41. Chiar și așa, PSG a fost cea care a intrat la vestiare cu avantaj, după ce Ousmane Dembele a fructificat cu sânge rece al doilea penalty din meci.

În actul secund, Kvaratskhelia a marcat golul 4 pentru PSG în minutul 56, iar la doar două minute în față, Ousmane Dembele și-a trecut în cont ”dubla”.

Dayot Upamecano și-a trecut și el numele pe tabela de marcaj în minutul 65, iar Luis Diaz, după o preluare perfectă în urma pasei lui Harry Kane, a închis tabela de marcaj la 5-4.

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!