Rapid joaca azi primul meci al anului contra lui Turris! Pancu: "Jucam cu gandul la revansa, nu vrem sa pierdem al treilea meci impotriva lor!"

Liga 2
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 25 Februarie 2020, 11:06
Data actualizarii: Marti 25 Februarie 2020, 11:06

Giulestenii disputa primul meci oficial din 2020 in compania celor de la Turris Turnu Magurele.

Partida se va desfasura la Voluntari, in nocturna, de la ora 19:00, deoarece gazonul din Regie nu se afla in stare buna si nu poate sa gazduiasca meciuri. Rapid se afla pe locul 3, cu 35 de puncte, in timp ce Turris ocupa pozitia a 6-a, cu 32 de puncte, meciul anuntandu-se, cel putin din acest punct de vedere, unul incrancenat.

Daniel Pancu, antrneorul Rapidului, a vorbit la conferinta de presa de dinaintea partidei despre starea de spirit a echipei, dar si despre importanta acestui prim joc din 2020.

"Asteptam de ceva vreme acest joc. Indiferent de numele adversarului, primul joc intotdeauna e complicat, pentru ca echipa nu are ritmul necesar. Avem nevoie de cateva etape sa ne reacomodam la ceea ce inseamnă competitia. E foarte important ca in aceste prime jocuri sa obtinem puncte. E mai important si decat calitatea jocului in sine. Sigur ca nu putem obtine puncte jucand slab. Intalnim un adversar care, pana acum, in cele doua jocuri in care i-am intalnit, unul in Cupa Romaniei si altul in campionat, ne-a batut de doua ori. Din acest punct de vedere, maine vom juca si cu gandul la o revansa, pentru ca nu ne-ar face cinste sa pierdem si al treilea joc impotriva lor. Sper ca traditia sa nu le mai fie favorabila maine.

Sper ca, impreuna cu publicul care ne va fi alaturi, stadionul care ne permite sa punem presiune sa adversar, sa fim echipa care se va bucura la sfarsitul jocului. Pe langa gazonul foarte bun, avem avantajul ca tribunele sunt aproape si, practic, vom simti, cu siguranta, suportul publicului, care va fi, sunt convins, al 12-lea jucator si ne va purta, sper eu, spre victorie. 4.000 de rapidisti eu spun ca sunt destui si maine seara. Sunt convins ca stadionul va fi plin. Sper sa nu simtim o mare diferenta fata de stadionul din Regie. Iar noi sa ne ridicam la nivelul lor, pentru ca, am spus-o de atatea ori, fara ei nu cred ca am fi reusit sa fim in pozitia asta, in acest moment, la cate s-au intamplat in acest campionat", a spus Pancu.

In celelalte meciuri ale primei etape din Liga 2, liderul UTA Arad si-a consolidat pozitia in urma victoriei cu 6-0 pe terenul celor de la Miercurea Ciuc. CS Mioveni s-a incurcat in deplasare cu Viitorul Tg. Jiu, scor 2-0, Petrolul a castigat cu 2-0 impotriva Dunarii Calarasi, iar FC Arges a remizat 1-1 cu U Cluj.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!