Ovidiu Burcă, după ultimele scandaluri de la Dinamo: "Asta m-a deranjat cel mai mult!" 

Ovidiu Burca Dinamo FC Dinamo 1948 Scandal Valentin Lazar Liga 2
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 24 Ianuarie 2023, 08:01
Data actualizarii: Marti 24 Ianuarie 2023, 08:02

Antrenorul Ovidiu Burcă a avut două săptămâni tensionate la Dinamo. 

Antrenorul lui Dinamo a fost aspru criticat de mai mulți oameni de fotbal, pentru că a pus pe liber cinci jucători și pentru conferința de presă în care a criticat dur comportamentul acestora, acuzând-i că strică atmosfera în vestiar și pun în pericol obiectivul de a intra în play-off. Însă, în ciuda numeroaselor critici, Burcă s-a arătat dezamăgit în mod special de declarațiile lui Emilian Hulubei, șeful AFAN.  

Burcă, foarte dezamăgit de reacția AFAN 

"Nu vreau să fac dialoguri prin intermediul mass-media, cu oamenii care și-au spus punctul de vedere. Dar ce m-a deranjat cel mai mult a fost că Asociația Fotbaliștilor (n.r. - AFAN, Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România) a avut curajul să arate cu degetul spre mine. Eu, care ani de zile am luptat pentru drepturile jucătorilor. Puteți întreba la Rapid, puteți întreba la Slatina, ceea ce am făcut eu. Și ceea ce fac în continuare pentru jucătorii mei.

Situația în care se află jucătorul român astăzi, cu memorii pe care le țin pe la comisii opt-nouă luni de zile, până devin liberi de contract, cu jucători neplătiți. Eu nu i-am auzit să fie atât de vocali. La Hermannstadt, opt luni de zile neplătiți. Nu i-am auzit! I-am auzit acum, m-au arătat cu degetul pe mine, eu fiind, de fapt, cel care îi asuprește pe jucătorii români. Sunt în necunoaștere de cauză, pentru că ar fi putut să întrebe ce fac eu pentru jucători. Ar fi putut să întrebe ceea ce s-a întâmplat, de fapt, aici. Foarte lume a speculat foarte mult pe această temă. Eu v-am spus adevărul. Mai departe...  

"Eu nu fac pingponguri din astea mediatice"

Nu am ce să discut despre ce au spus jucătorii plecați prin presă, eu nu fac pingponguri din astea mediatice. Am văzut că foarte multă lume a început să discute pe tema acelei conferințe. Și-au reziliat contractele pentru că, din punct de vedere sportiv, erau niște jucători în care nu mai credeam. Atâta tot. Restul... Când spun sportiv, spun din toate punctele de vedere. Îmi place să lucrez cu un anumit tip de jucători și nu mă ascund după nimic în această privință. Asta a fost decizia mea, cred că este una bună. Mai departe o să vedem. Sper să avem liniște în continuare. Sper să ne focusăm strict pe ce avem noi de făcut. Obiectivul nostru este acela de a intra în play-off. Nu comentez gestul lui Lazăr. Ce să comentez? Asta e de comentat?

Foarte multă lume a vorbit pe tema acelei conferințe. Relația mea cu jucătorii este una bună. În primul rând, ne cunoaștem mai bine, chiar dacă a fost un moment mai tensionat. Acum ei mă cunosc pe mine mai bine, îi cunosc și eu pe ei mai bine. Consider că, după această situație, ca și grup, ca și echipă, ca și club, vom ieși mult mai puternici. 

"Nu a fost în intenția mea să nu las jucătorii să aibă un punct de vedere, să nu aibă personalitate"

Probabil că s-a schimbat atmosfera și pentru că au intrat ceva bani. Probabil. S-au făcut foarte multe discuții pe tema acestor bani. Eu am fost întotdeauna omul care a luptat pentru drepturile jucătorilor și le-am oferit toată dragosta mea, toată prețuirea mea. Tot ce am putut eu mai mult. Niciodată nu a fost în intenția mea să nu las jucătorii să aibă un punct de vedere, să nu aibă personalitate, curaj să spună ceea ce gândesc. Eu le-am cerut doar o păsuire și atâta tot. 

Ei mă cunosc pe mine foarte bine. Știu că am făcut foarte multe pentru ei. Și voi face în continuare. Nu cred că e cazul să facem un subiect de discuție ce se întâmplă în vestiar. Suntem cu toții în aceeași barcă, se mai întâmplă și momente din astea tensionate, când ideile și părerile noastre nu converg. Astea nu înseamnă că suntem la poli opuși, ci dimpotrivă. Dinamo trebuie să ne unească pe toți.

Declarațiile mele nu au fost foarte dure. Eu nu am folosit niciun cuvânt ieșit din comun. Așa sunt în mod natural. Foarte multă lume a acuzat, vezi Doamne, că politically nu ar fi fost correct. Au început să facă teorii de leadership, și așa mai departe. Ăsta sunt, nu vreau să fiu politically correct, nu trebuie să mulțumesc pe nimeni. Încă o dată vă spun, am o relație foarte bună cu jucătorii mei. O voi îmbunătăți de acum încolo, pentru că voi încerca să-i ajut cu tot ceea ce pot eu. 

"Eu nu sunt aici să leg prietenii cu nimeni"         

Eu nu sunt aici să leg prietenii cu nimeni. Eu sunt aici, în primul rând, pentru că sunt prieten cu meseria mea, cu ceea ce vreau să realizez în viața mea profesională. Într-adevăr, uneori sunt mai vocal, când e vorba de anumite lucruri. Și cu Vlad Iacob am avut anumite discuții, anumite tensiuni, pentru că încerc să am mereu un echilibru și o coerență în ceea ce fac. Știu că s-au făcut foarte multe eforturi, la nivel de conducere. În acest moment, siguranță și certitudine la Dinamo nu-ți poate da nimeni, dar eu cred foarte mult în capacitatea profesională a lui Răzvan Zăvăleanu (n.r. - administratorul judiciar al lui Dinamo) și a lui Vlad Iacob (n.r. - administratorul special al lui Dinamo). Sunt convins că vor reuși să redreseze clubul.       

Încercăm, în perioada următoare, să construim din nou acest spirit al lui Dinamo, care ne-a adus, în prima parte a sezonului, atât de aproape de play-off. Pentru că prin asta am câștigat, prin foarte multă disciplină, prin foarte multă coeziune. Am avut două săptămâni cu antrenamente fizice, poate și jucătorii au fost ușor afectați de ceea ce s-a întâmplat în aceste zile, dar cred că am arătat decent în amicalul cu CS Păulești. Poate că am avut mai puțină luciditate la finalizare, dar sunt mulțumit de joc și ocaziile avute. După pregătirea fizică, picioarele sunt grele, nu avem finețea pentru ultimii metri de teren, dar lucrurile vor arăta mult mai bine până la primul meci oficial", a declarat Ovidiu Burcă.     

Text și foto - Gabriel Chirea

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!