Viitorul său în Ghencea era, oricum, incert încă din vară, când contractul său a expirat, dar a acceptat să semneze altul cu o clauză specială: să fie lăsat să plece dacă va primi o ofertă de la un club din Superliga României.

Eduard Danilof: ”Vom avea o discuție și vom ajunge la reziliere”

După ce a anunțat public că și-a dat demisia, se pare că Oprița va primi, acum, și ”OK-ul” din partea conducerii clubului. Comandantul Eduard Danilof a anunțat că ar urma să aibă o discuție cu antrenorul în cursul zilei de marți, iar părțile se vor despărți.

Eugen Trică (50 de ani) ar putea fi noul antrenor de la Steaua. În direct la emisiunea ”VOYO SPORT LIVE”, antrenorul liber de contract de un an și-a manifestat intenția de a prelua echipa din Ghencea.

„Cel mai probabil mâine dimineață vom avea o discuție și vom ajunge la reziliere pentru că știu că își dorește să plece. Și-a făcut atâta timp datoria față de Steaua. Nu vorbesc de antrenori noi pentru că este încă sub contract. 

Mâine dimineață se rezolvă. Vor mai veni jucători. Și spanioli, români, încercăm să întărim lotul cât de mult putem ca să depășim acest moment de criză”, a spus Danilof, la Fanatik.ro.

Oprița, patru promovări și un baraj în șapte ani la Steaua

În sezonul recent încheiat, Steaua a prins play-off-ul și a încheiat pe locul cinci, cu 49 de puncte. În contextul în care „militarii” și FC Bihor nu au avut drept de promovare, Chindia, ultima clasată din play-off, a beneficiat de ultimul loc de baraj, acolo unde a fost învinsă la loviturile de departajare de Farul Constanța.

În cei șapte ani petrecuți la clubul din Ghencea, Oprița a bifat patru promovări (dacă punem la socoteală cele două în Superligă „blocate” de forma de organizare a clubului, pe lângă cele în Liga 3 și Liga 2) și un sezon încheiat pe loc de baraj pentru promovarea în primul eșalon.

În cariera sa, Daniel Oprița le-a mai pregătit pe Metalul Reșița, Juventus București, FC Voluntari și CS Mioveni.