S-a speculat că Daniel Pancu, selecționerul României U21, i-ar putea lua locul actualului antrenor al formației din Gruia.

Ioan Varga a rupt tăcerea: Pleacă Petrescu, vine Pancu?

Omul cu banii de la CFR Cluj spune că, deși îl apreciază foarte mult pe selecționerul naționalei de tineret, nu s-a pus problema ca Daniel Pancu să îi ia locul lui Dan Petrescu pe banca ardelenilor.

Varga susține că are ”încredere totală” în Dan Petrescu și este convins că echipa sa va câștiga titlul la finalul acestui sezon. Din acest motiv, patronul ardelenilor spune că sunt șanse extrem de mici ca Petrescu să fie înlăturat în vară.

Îl apreciez mult pe Daniel Pancu, face o treabă foarte bună la naționala de tineret a României, dar nu am avut nicio discuție cu el să vină antrenor la CFR Cluj. Nu s-a luat în calcul varianta ca din vară, dacă vom avea alt antrenor, să vină la CFR Cluj.

Am încredere totală în Dan Petrescu și sunt convins că ne va aduce titlul de campioană. Și nu se va pune problema să ne despărțim de el la finalul campionatului.

Nu s-a discutat deloc ca Daniel Pancu să vină la CFR Cluj. Este un tehnician din noul val, este un antrenor care promite, dar noi n-am avut niciun fel de contact cu Daniel Pancu.

Îi urăm mult succes, să facă performanță la turneul final și să aducă rezultate extraordinare României”, a spus Ioan Varga, potrivit Fanatik.