VIDEO: Bucuria nebuna a fotbalului! Parma, modelul de speranta pentru romani: Petrolul, Farul, U Cluj si Otelul, aproape de promovare

Parma Petrolul Ploiesti U Cluj Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 18 Iunie 2017, 12:57
Data actualizarii: Duminica 18 Iunie 2017, 13:26

Parma a falimentat si a ajuns in Serie D in 2014. Ieri a castigat meciul decisiv de promovare in Serie B. A fost o explozie de bucurie pe strazile orasului.

Parma a falimentat si retrogradat in 2014 in Serie D, dar acum traieste! Cu o traditie de peste 100 de ani in fotbalul italian, Parma a obtinut aseara promovarea in Serie B, iar fanii au sarbatorit ca nebunii pe strazi.

Un suporter al Parmei s-a filmat in timp ce urmarea ultimele minute ale meciului cu Alessandria, castigat de echipa lui cu 2-0. A plans ca un copil dupa fluierul final.

Mii de oameni s-au strans in Piata Garibaldi, in centrul orasului, pentru a sarbatori promovarea alaturi de jucatori.

Capitanul Alessandro Lucarelli (39 de ani), care a jucat pentru Parma si in Serie A, a avut un mesaj emotionant pentru jucatori, in vestiar, inaintea meciului decisiv de promovare.

"Trebuie sa le aratam cine suntem noi. Purtam pe umeri toata suferinta, frica, sudoarea, sacrificiul. Sunt 90 de minute in care trebuie sa dam tot ce avem noi mai bun. Toata energia, toata forta. Iar unde nu pot picioarele, sa jucam cu inima."

Modelul de suferinta pentru marile cluburi din Romania

In povestea Parmei se regasesc multe cluburi de traditie din Romania. Petrolul mai are ceva in comun: culorile si pasiunea nebuna a suporterilor.

Ieri, intr-o comuna din judetul Dambovita, la Tartasesti, Petrolul Ploiesti a obtinut o victorie care e echivalenta cu promovarea: 3-0 in deplasare, in mansa tur a barajului cu Dentas.

U Cluj si Farul sunt si ele aproape de promovare, iar Otelul ramane in carti, chiar daca a pierdut meciul tur, in deplasare, 0-1 cu Unirea Mircesti.

Meciurile tur ale barajelor de promovare in Liga a 3-a:

U Cluj - Lapusul Targu Lapus 8-0
Dentas Tartasesti - Petrolul Ploiesti 0-3
Pescarusul Sarichioi - Farul Constanta 2-7
Unirea Mircesti - Otelul Galati 1-0

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!