Meciul a fost presărat cu unele decizii controversate de arbitraj ale Iulianei Demetrescu.

Robert IIyes: ”Arbitraj penibil din păcate, mie îmi e rușine!”

Robert Ilyes a fost extrem de supărat din cauza arbitrajului Iulianei Demetrescu. Antrenorul lui Csikszereda a transmis că Demetrescu a luat toate deciziile în favoarea lui Dinamo.

Ilyes a contestat în primul rând penalty-ul acordat în favoarea lui Dinamo în prima repriză și a transmis că și echipa sa ar fi trebuit să beneficieze de o lovitură de la 11 metri.

Din păcate, o nouă înfrângere, nici nu pot să contest victoria lui Dinamo, clar a fost mai bună. Au profitat de slăbiciunile noastre din apărare și, mai ales în a doua repriză, ne-au dominat și au marcat pe merit.

Ceea ce mă supără este că nu pot să accept cum au primit acel penalty și cum noi nu am primit. Nu pot să accept așa ceva când de la VAR o cheamă la cameră, vezi că nu există contact și tu dai penalty, nu pot să înțeleg, nu pot să accept așa ceva.

La faza următoare, la noi, are arcada spartă, cade mingea pe mână și nu cheamă la VAR, înseamnă că e rea intenție, ori domnul Marcu era la toaletă sau nu știu de ce să zic că nu a chemat-o pe doamna Iuliana la VAR să vadă faza.

Nu pot să accept așa ceva. Orice contact, fault pentru noi, galben pentru noi, nu e corner, dă corner pentru ei. Asta a fost în prima repriză, în a doua nu a mai contat.

Nu era al doilea galben. La primul galben, a fost fault la mijlocul terenului și a dat imediat galben. Căuta să ne dea galben, eu nu accept așa ceva, arbitraj penibil din păcate, mie îmi e rușine.

Eu încerc să explic frumos, nu gesticulez, dar nu pot să accept asemenea arbitraj. Rădoi a avut dreptate. În loc să jucăm bărbătește, noi la orice simulare dăm penalty. Nu pot să accept. Eram la doi metri de doamna arbitru, nu există contact, pentru ce dai penalty?

La pauză i-am explicat, cum poți să dai penalty când nu există contact și, când cade mingea pe mână, nu? Una e pentru noi, alta pentru Dinamo? Nu am nimic cu Dinamo, dar după prima repriză, m-am gândit că ne-am întors în 89, când echipa miliției era ajutată”, a spus Robert Ilyes.