În vara anului trecut, giuleștenii l-au vândut pe kosovar la Sparta Praga în schimbul a 5 milioane de euro, însă prestațiile sale au fost sub așteptările cehilor.

Victor Angelescu: ”Mi l-aș dori oricând înapoi pe Rrahmani!”

Din acest motiv, s-a discutat despre o posibilă plecare a lui Rrahmani de la Sparta Praga, iar Rapid a fost vehiculată ca o posibilă destinație pentru atacantul kosovar în vârstă de 24 de ani.

Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid și totodată președintele clubului, a recunoscut că și-ar da oricând acordul pentru revenirea lui Rrahmani, însă consideră că fotbalistul își va continua cariera la Sparta Praga după schimbarea antrenorului.

Nu cred, știu că și-au schimbat antrenorul. Eu mi l-aș dori oricând înapoi pe Rrahmani, normal! Nu aș spune că nu a avut randament. A avut 9 goluri și 5 assist-uri (n.r. Rrahmani a avut 10 goluri și două assist-uri la Sparta Praga). Nu e un randament cum a avut la Rapid, dar nu e un randament slab pentru un atacant”, a spus Victor Angelescu la Digi Sport. 

  • 5 milioane de euro este cota de piață a lui Albion Rrahmani, conform Transfermarkt.