Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a vrut să-l transfere cu orice preț în această perioadă de mercato pe Dennis Politic (25 de ani).
După mai multe încercări și runde de negocieri cu cei de la Dinamo, Becali a ajuns la un acord cu rivala pentru transferul fostului căpitan de la Dinamo, pentru care a plătit un milion de euro. În plus, patronul campioanei a fost de acord să-l trimită și pe Alexandru Musi (20 de ani) în curtea ”roș-albilor”, jucător dorit oricum de Zeljko Kopic.
Răzvan Patriche: ”El și-a făcut treaba la Dinamo”
Răzvan Patriche spune că fostul său coleg va aduce un plus în echipa campioanei României.
„Este cariera lui, este viitorul lui. Dacă cluburile s-au înțeles... pentru el este un bonus, este un jucător bun, cu calitate. Îi va ajuta pe cei de la FCSB.
Nu știu cum va fi primit de fanii lui Dinamo în derby, vom vedea în etapa a patra. El și-a făcut treaba la Dinamo, este un jucător profesionist. Nu este nici primul, nici ultimul care schimbă echipele”, a spus Răzvan Patriche, în exclusivitate pentru PRO TV.
- Prima manșă a primului tur preliminar, FCSB - Inter Club d'Escaldes, se joacă pe 9 iulie, la București, returul fiind programat pe 16 iulie, în Andorra. Partidele din turul doi sunt programate pe 22/23 iulie (deplasare) și 29/30 iulie (acasă).
Dennis Politic: ”Sunt pregătit”
Întrebat despre modul patronului de a critica public jucătorii, Politic a reacționat cu zâmbetul pe buze și s-a arătat pregătit să ”încaseze”
„Mă aștept și la chestia asta, da, eu sunt pregătit, în primul rând, să demonstrez ceea ce pot. Sunt încrezător, sunt gata să dau sută la sută pe teren. Sunt sigur că vor veni criticile și în dreptul meu și nu voi fi scutit, dar trebuie să ai un caracter puternic”, a spus Politic.