Petre Grigoraș este cunoscut pentru experiențele din prima ligă a României, în special pentru cele pe care le-a avut la Pandurii Târgu Jiu, Oțelul Galați, dar și pentru momentele petrecute alături de Farul Constanța. Ajuns la 60 de ani, antrenorul a analizat cu ochiul specialistului transferul lui Dennis Politic la FCSB.
FCSB a cucerit Supercupa României după un meci spectaculos cu CFR Cluj, în care Dennis Politic a fost omul întâlnirii. Mijlocașul ofensiv, venit recent de la Dinamo, a avut parte de un debut perfect în tricoul roș-albastru: a deschis scorul și a fost printre cei mai buni jucători de pe teren.
Părerea lui Petre Grigoraș despre transferul lui Politic la FCSB
Politic a marcat în repriza a doua, cu un șut din interiorul careului, după o fază în care s-a poziționat excelent. A fost primul său meci oficial la FCSB, iar execuția sa a contribuit la succesul final. CFR a egalat prin Fică, dar Radunovic a adus victoria în prelungiri cu un gol fabulos de la peste 30 de metri.
Politic va fi un jucător important în încercarea FCSB de a pătrunde în grupa de Liga Campionilor, dar și în încercarea de a cuceri un nou titlu în Superliga. Grigoraș, chiar dacă a remarcat faptul că venirea acestuia la gruparea bucureșteană este una bună, a transmis că are anumite semne de întrebare. În special, din cauza accidentărilor suferite de Politic în perioada petrecută la Dinamo.
Principala problemă a lui Dennis Politic la Dinamo, accidentările
Grigoraș consideră că FCSB a făcut o mutare foarte bună prin aducerea lui Politic, chiar dacă a plătit un milion de euro, dar l-a trimis la Dinamo și pe Alexandru Musi. Din punctul de vedere al antrenorului, acesta va juca un rol important abia atunci când nu va mai avea accidentări frecvente.
”(N.r. – Transferul lui Politic la FCSB, transferul verii în Superliga?) E mult spus! Dacă venea Palmer, Doue, Dembele sau Vitinha la noi era bombă! Dar, Dennis Politic e un jucător bun, a arătat ceva la Dinamo, dar s-a accidentat des. Are o școală în spate, dar deocamdată... au fost mulți care au venit cu speranțe la FCSB și s-au topit repede.
Trebuie să ai rezultate bune, să joci cât mai bine de la un meci la altul, pentru că altfel ești out! Dar, poate că e corect așa”, a precizat Petre Grigoraș în dialogul cu Sport.ro.