Așa cum era de așteptat, apare din nou întrebarea dacă extrema oltenilor va continua în Bănie și din vară. Gigi Becali a recunoscut public interesul pentru Alex Mitriță, dar conducerea Universității Craiova exclude din start această variantă.
Mihai Rotaru: ”Sunt 50-50 șanse ca Mitriță să plece!”
Acest lucru nu se poate spune și în cazul unui transfer la un club din afara României. Mihai Rotaru a dezvăluit ce șanse sunt ca Mitriță să continue la Universitatea Craiova și în următorul sezon din Superliga României.
”Nu avem în momentul acesta… Nu ne ocupăm cu construcția echipei pentru sezonul viitor sau, mă rog, ne ocupăm, dar nu s-au luat deciziile finale. Dacă Mitriță pleacă, poți construi echipa în jurul lui? Nu poți. Dacă rămâne, e un jucător cu mult peste ce este în România.
Trebuie să ții cont de calitățile lui și automat vor avea un impact asupra organizării de joc a Universității Craiova. (n.r. Ce șanse sunt ca Mitriță să rămână?) 50-50!”, a spus acționarul Craiovei, potrivit Fanatik.
- 4 milioane de euro este cota de piață a lui Alex Mitriță, conform Transfermarkt.
În aceeași situație se află și Ștefan Baiaram, despre care s-a spus că ar fi dorit la echipe din campionatele importante ale Europei: ”Noi nu căutăm să vindem jucători. Dacă sună un club, agent și întreabă cât costă… Nu suntem la tarabă la piață. Scopul nostru nu este formarea jucătorilor pentru a fi vânduți. Chiar dacă este o componentă importantă pentru buget, nu aceasta este scopul nostru. Noi le spunem să facă o ofertă, iar dacă este apropiată de așteptările noastre este liber să plece. Orice jucător.
Azi nu avem un jucător cu o cotă de 10 milioane de euro. Poate să fie Baiaram, este de nivelul jucătorilor vânduți de noi pe mulți bani gen Mihăilă, Cicâldău”, a mai spus Rotaru.
- 1,7 milioane de euro este cota de piață a lui Ștefan Baiaram, conform Transfermarkt.