Ardelenii ocupă locul 13 în clasament cu trei puncte, după cinci etape desfășurate în primul eșalon al Superligii României. CFR Cluj are însă un meci în minus față de celelalte echipe, după ce a amânat duelul cu ”U” Cluj pentru a se concentra pe confruntarea cu Tromso din cupele europene (2-7 la general).

Ioan Varga a anunțat de câte milioane de € are nevoie CFR Cluj ca să se liniștească apele: ”Nu e atât de negru pe cât pare”

Scufundată în datorii, CFR Cluj va avea un nou președinte, Hendrik Klein, care face parte dintr-un grup de investitori elvețieni care ar urma, de asemenea, să se implice financiar la clubul din Gruia și să contribuie la achitarea datoriilor clubului.

Ioan Varga, care este gata să se retragă de la gruparea din Ardeal, a anunțat că în cazul în care noii investitori vor bifa o infuzie de aproximativ trei-patru milioane de euro la CFR, atunci lucrurile se vor liniști în acest sens.

”M-am săturat să aud de faliment! Vreau ca lumea să înțeleagă faptul că lucrurile nu sunt atât de negre precum par. Da, avem datorii, dar nu e capăt de lume. La ANAF avem plăți de făcut, dar sunt eșalonate.

Practic, în acest moment, e nevoie de o infuzie de aproximativ 3-4 milioane de euro în club, iar lucrurile se liniștesc din privința asta”, a spus Ioan Varga, potrivit Digi Sport.

Noul investitor de la CFR Cluj, Hendrik Klein, voia să preia o altă echipă din România. Ce l-a făcut să-și schimbe părerea

Cristi Bud, fost jucător la CFR Cluj, îl cunoaște personal pe Hendrik Klein. În cadrul unei intervenții telefonice la VOYO SPORT LIVE, de pe VOYO SPORT 1, Bud a evidențiat că elvețianul voia, inițial, să se implice la Hermannstadt, dar după ce a urmărit un meci cu Ioan Varga al lui CFR Cluj, și-a schimbat părerea.

”Cu Hendrik am o relație de anul trecut, din august-septembrie, cam așa. Prin altcineva am ajuns la el. Băiatul lui a fost fotbalist, s-a lăsat, și am făcut antrenamente personale cu el.

(n.r. – ce l-a convins să vină la Cluj) E situația dificilă. Eu prima dată am luat legătura cu Hendrik pentru a prelua Hermannstadt-ul. Am vorbit cu cineva din fotbal, mi-a propus să vorbesc cu cineva de aici din Elveția să preia Hermannstadt-ul. Între timp s-a reorientat spre Cluj. Am mers la câteva meciuri la Cluj anul trecut, a fost chiar la meciul cu U Cluj, primul meci pe stadion, când s-a scris și în presă că o să vină niște elvețieni. A fost cu domnul Varga la meci, i-a plăcut atmosfera, orașul și atunci s-a reorientat spre CFR Cluj. A văzut că e un club mult mai mare, mult mai potent și atunci a zis că preferă să vină la CFR”, a spus Cristi Bud.