Ștefan Baiaram (22 de ani) traversează cel mai bun sezon pe care l-a avut, la nivelul primei ligi. Cifrele sale din actuala stagiune confirmă această situație.

În 38 de apariții pentru Craiova, în campionat și în Cupa României, Baiaram a adunat 12 goluri și 4 pase de gol. Firește, prestațiile sale l-au adus în atenția unor cluburi importante, după cum sport.ro a scris aici.

Aflând că Baiaram are șanse mari să plece în străinătate, în vară, fostul internațional, Adrian Ilie (50 de ani) a tras un semnal de alarmă, mai în glumă, mai în serios. Aflat în studioul Fanatik Superliga,Cobra“ i-a spus lui Sorin Cârțu (președintele de onoare al Craiovei) că modul în care Baiaram își celebrează golurile e periculos. Adi Ilie a făcut această remarcă, după ce Baiaram s-a urcat pe panourile publicitare din jurul terenului, după reușita sa de luni din meciul cu Dinamo (2-0).

Nea Sorine, ca să îl vindeți, să-i mai spuneți ceva. Să nu mai sară pe pancartele alea, că își poate rupe piciorul“, a transmis Adi Ilie.

Replica lui Cârțu a venit imediat, el luând chiar în serios avertismentul lui „Cobra“.

E o remarcă de care trebuie să țină cont (n.r. – Ștefan Baiaram). El a vrut să fie mai aproape de fani (n.r. – când a sărit pe panourile publicitare). Asta i-ar mai trebui, să se accidenteze singur… Eu nu știu care e cota lui. Eu nu mă pricep. Eu, la bani, nu mă pricep. 5 milioane (n.r. – de euro) nu este o sumă ieșită din comun. Este un jucător tânăr. Eu cred că Baiaram are nevoie să urce acum. Are nevoie de o treaptă. Îl văd progresând. Într-un alt circuit, la o altă echipă, într-un alt campionat, poate. Văd loc de progres. Dacă rămâne la Craiova, niciodată nu poți să pleci pe o asemenea sumă (n.r. – 20 de milioane de euro)“, a declarat Sorin Cârțu (69 de ani).