A cumpărat trei apartamente de la Dumitru Dragomir, iar acum regretă: „Am fost un tâmpit!”

Dumitru Dragomir LPF Fotbal intern Dumitru Dragomir
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 19 Decembrie 2023, 14:40
Data actualizarii: Marti 19 Decembrie 2023, 14:42

Dumitru Dragomi (77 de ani) a dezvăluit discuția pe care a avut-o cu unul dintre clienții săi, care a cumpărat nu mai puțin de trei apartamente de la el.

Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal a dezvăluit că valoarea apartamentelor în complexul construit de el în Băneasa au crescut atât de mult, încât unul dintre cumpărători a dezvăluit că regretă că n-a apucat să cumpere mai multe.

Dumitru Dragomir și-a lăudat marfa, susținând că apartamentele pe care el le vinde acum cu 100.000 de euro acum, în 3-4 ani își dublează valoare.

„Aici unde construiesc și eu cartierul va avea peste 30.000 de oameni, calculat așa pe blocurile care sunt făcute acum, practic un oraș. Va fi un mare bum aici, așa cum a fost și în Băneasa. Eu am vândut apartamentele cu 1.800 de euro metrul și acum e 3.500 și nu găsești. Asta în decurs de 2 ani. Bine, ăsta e la 100-150 de metri de Herăstrău.

Chiar vorbeam cu un locatar la mine la hotel, constructor care a cumpărat acolo la mine, și îmi spune: «Nea Mitică, am fost un tâmpit». Am crezut că îmi reproșează că a cumpărat ceva de la mine.

«Am avut bani și în loc să cumpărăm 10 apartamente la dumneata, am cumpărat și noi trei, pentru fata mea, frete-miu și pentru mine, și acum cu un singur apartament le-aș fi achitat pe toate trei». Și l-am întrebat cât e metrul. «Nea Mitică, mie mi-a dat 3.500 pe metru și nu l-am dat».

Ce dau eu acum cu 100.000 în 3-4 ani va fi cel puțin dublu. Un apartament de 150.000 de la mine, sigur într-un an de zile va fi 300.000. Cartier mai aerisit ca ăsta nu există. A făcut Gigi un bulevard de 21 de metri lățime, la 200 de metri alt bulevard de 16 metri lățime și toate duc în autostradă.

Ieși către București pe la barieră, ieși peste podul ăsta care duce la mall-uri, ieși pe autostradă, ieși către aeroporturi, este singurul cartier din această Capitală cu 8 ieșiri. E aproape gata. Eu o să dau drumul în primăvară la 3 blocuri mari, frumoase acolo și i-am consultat pe constructori să fac o clinică la parterul și etajul 1 al unuia dintre ele.

Cartierul are peste 30.000 de oameni și nu are un spital. Îl fac eu, fără nimeni. Un parter de bloc l-am făcut de 1.300 de metri și înalt de 5 metri și jumătate, las și etajul 1 și fac de o clinică de 2.500-2.600 de metri.

Constructorii ăștia au venit din Anglia și au făcut spital acolo. Mi-au zis că dau lovitura cu spitalul, mai ales că e lângă școală. Fac unii grădiniță, școală mare și dacă fac eu în capătul străzii clinică e nemaipomenit”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit Fanatik.

Dumitru Dragomir, învins de Gino Iorgulescu în urmă cu un deceniu

"Corleone", fost șef la FC Scornicești și Victoria București, a acuzat mulți ani după înfrângerea sa mai multe persoane că l-ar fi ajutat pe Iorgulescu (67 de ani) să devină numărul 1 la sediul din Panduri. Cum Iorgulescu, aflat acum de 10 ani în funcție, are din ce în ce mai mulți contestatari, Dragomir a anunțat de curând că Ciprian Marica ar fi favorit să-l înlocuiască pe actualul șef de la LPF. 

  • Gino vs Mitică: 11-7 a fost scorul la alegerile LPF, în 2013
  • 49 de selecții în naționala României a strâns Iorgulescu 
  • 3 goluri a marcat în națională Gino Iorgulescu 
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!