Cu toate acestea, fundașul de la FCSB nu i-a mulțumit pe fanii sud-africani care l-au criticat vehement pe Ngezana pe rețelele sociale.
Ngezana, criticat dur de fanii sud-africani
Ramahlwe Mphahlele, fostul coleg al lui Ngezana de la Kaizer Chiefs, cu 21 de selecții la naționala Bafana Bafana, a sărit în apărarea jucătorului de la FCSB, Mphahlele a avut cuvinte de laudă la adresa lui Ngezana și a remarcat evoluția fotbalistului față de perioada când erau coechipieri la Kaizer Chiefs. De altfel, Mphahlele l-a sfătuit pe Ngezana să se ferească de critici și să nu mai urmărească rețelele sociale.
”Parteneriatul dintre Mbokazi și Ngezana a fost solid, dar cred că poate deveni și mai bun. Am jucat cu Siyabonga la Kaizer Chiefs și s-a îmbunătățit enorm.
Sunt uimit de felul în care joacă acum, chiar și la clubul său, îl urmăresc. Îmi amintesc că la Chiefs primea și el multe critici din partea fanilor, dar fotbalul e așa. Dacă rămâi concentrat, în cele din urmă vei fi răsplătit.
Pentru mine, cred că este unul dintre cei mai buni fundași centrali pe care i-a avut vreodată Africa de Sud. Dacă te uiți la parteneriatul dintre el și Mbokazi, el știe cum să folosească mingea. Siyabonga știe să joace cu mingea, poate nu la fel de bine ca Mbokazi.
Dar ai nevoie de o astfel de combinație: un muncitor neobosit și un jucător care știe să joace cu mingea. Este normal ca oricine să clacheze când vede critici online, dar cea mai bună metodă de a le face față, i-am spus mereu, este să stea departe de aceste platforme”, a spus Ramahlwe Mphahlele, fostul fundaș al naționalei Bafana Bafana.