Real Madrid e aproape să dea lovitura! Madrilenii aduc încă un super jucător

Real Madrid e aproape să dea lovitura! Madrilenii aduc încă un super jucător Fotbal extern

Real Madrid vrea să își întărească lotul înaintea startului noului sezon.

Real Madrid vrea să își acopere pozițiile unde a avut probleme în stagiunea trecută, iar madrilenii s-au orientat la o variantă interesantă pentru postul de fundaș stânga.

„Los Blancos” s-au înțeles cu Benfica 

Madrilenii vor să îl transfere pe Alvaro Carreras (22 de ani) de la Benfica, iar Fabrizio Romano a dezvăluit că cele două cluburi sunt aproape să ajungă la o înțelegere în următoarea perioadă.

Reputatul jurnalist italian a adăugat faptul că fundașul stânga ia în calcul doar varianta de a semna cu Real Madrid, iar transferul ar urma să se finalizez după FIFA Club World Cup.

În cazul în care transferul se va concretiza, Alvaro Carreras se va bate pentru postul de titular cu Fran Garcia și Ferland Mendy.

52 de partide, 4 goluri și 5 pase decisive a avut fundașul stânga în sezonul trecut, în tricoul lui Benfica.

Alvaro Carreras a aparținut academiei Realului, dar a trecut și pe la Manchester United, Preston, Granada și acum aparține de Benfica.

UEFA, fără milă: doi jucători ai Realului, suspendați pentru conduită indecentă

Formația madrileană a atacat decizia forului european, însă a primit un răspuns nefavorabil.

UEFA a respins recursul înaintat de Real Madrid contra sancţiunilor impuse lui Antonio Rudiger (foto), Kylian Mbappe şi Dani Ceballos pentru ''conduită indecentă'' în urma meciului retur din optimile Ligii Campionilor împotriva lui Atletico Madrid.

Apelul lui Real Madrid a venit după ce Comisia de Disciplină a UEFA i-a amendat pe Rudiger cu 40.000 de euro şi pe Mbappe cu 30.000 de euro, pe 4 aprilie, pentru încălcarea regulilor de conduită de bază în jocul cu Atletico Madrid, pe lângă faptul că le-a impus ambilor jucători o suspendare de un meci, pe care o vor executa doar în caz de recidivă.

UEFA l-a amendat şi pe Dani Ceballos cu 20.000 de euro pentru acelaşi motiv şi nu a luat nicio măsură disciplinară împotriva brazilianului Vinicius Junior, care era, de asemenea, anchetat.

Forul european a desemnat un inspector de etică şi disciplină ''pentru a investiga acuzaţiile de conduită indecentă'' a celor patru jucători pe stadionul Metropolitano, la finalul manşei secunde a optimilor de finală.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!