Mai nimic n-o recomandă pe Ararat-Armenia să se califice în fața Craiovei
În primul rând, Craiova este mai puternică decât „U” Cluj, dovadă că i-a suflat recent acesteia trei trofee din trei posibile, titlul, Cupa României și Supercupa.
Cota de piață a celor de la Ararat-Armenia este de numai 8,31 milioane de euro, de aproape cinci ori mai mică decât cea a Universității Craiova – 37 milioane euro (transfermarkt.com).
Cel mai scump jucător din lotul campioanei Armeniei este portarul brazilian Joao Bravim – 800.000 de euro. La Craiova, Baiaram valorează mai bine de jumătate din întregul lot al adversarei de joi, 5.000.000 de euro. Doar trei jucători, Baiaram (5 milioane), Screciu (2,5) și Cicâldău (2,5) depășesc în total valoarea lotului celor de la Ararat-Armenia.
Nicio echipă din Armenia nu a reușit să pătrundă în grupele Europa League, cea mai bună performanță fiind grupele Conference League, unde au ajuns Alashkert (2021-2022), FC Pyunik (2022-2023) și FC Noah (2025-2026).
Și în ceea ce privește naționalele, Armenia stă mult mai rău decât România în clasamentul FIFA – locul 107 față de 52.
Ararat își joacă meciurile de acasă în fața a 1000-2000 de spectatori, acum vor veni mai mulți, cu siguranță, dar stadionul Vazgen Sargsyan Republican din Erevan are o capacitate de numai 14.403 locuri. Atmosfera nu poate fi chiar una incendiară.
Clubul este înființat recent, în 2017, deci nu putem vorbi de o istorie prea bogată. În 9 ani, Ararat a câștigat, ce-i drept, trei titluri de campioană (2019, 2020 și 2026), o Cupă a Armeniei (2024) și două Supercupe (2020 și 2025), dar în competiții modeste, fără oponenți de calibru.
Ne pun pe gânduri cele trei victorii de acasă din actualul sezon al cupelor europene, în care a înscris de fiecare dată câte două goluri, 2-0 cu FC Riga (Letonia), 2-0 cu Shamrock Rovers (Irlanda) și 2-1 cu Celje (Slovenia), însă toate aceste adversare sunt sub nivelul Universității Craiova.
Un alt atu al formației armene ar putea fi antrenorul Tulipa (53 de ani), mai experimentat decât al nostru Coelho (45 de ani), ambii portughezi. Tulipa le-a antrenat în ultimii patru ani pe Vizela, Maritimo Funchal și Torrense, în timp ce Coelho se află la prima experiență ca principal după opt ani în care a fost doar secund.
Informații inedite despre Armenia
Este prima țară creștină din lume: Armenia a adoptat creștinismul ca religie de stat în anul 301 după Hristos, cu mult înaintea Imperiului Roman (380 d. Hr.).
Capitala Erevan este un oraș chiar mai vechi decât Roma, fiind fondat în anul 782 î. Hr. (Roma – 753 î. Hr.).
Cel mai puternic simbol național al Armeniei este Muntele Ararat, unde, conform Bibliei, s-ar fi oprit Arca lui Noe. Vârful acestui munte se află, de fapt, în Turcia modernă, dar este vizibil de pe străzile Erevanului.
Alfabetul armean, format din 39 de litere, a fost creat în anii 405-406 d. Hr. de către Mesrop Maștoț. Scopul principal a fost traducerea Bibliei, pentru a o face accesibilă poporului.
În valea Ararat au fost descoperite dovezi ale unor tradiții viticole de peste 6.000 de ani, inclusiv cea mai veche cramă din lume. Tot acolo a fost găsit și cel mai vechi pantof din piele din lume, vechi de 5.500 de ani.
Din 2011, Armenia este singura țară din lume care a introdus șahul ca materie obligatorie în școlile primare, pentru copiii cu vârste între 6 și 8 ani!