Echipa calificată în faza principală a competiției se va decide joi, de la 21:30.

Câte bilete s-au vândut la FCSB - Aberdeen

Roș-albaștrii speră să fie împinși de la spate de un număr mare de suporteri în lupta pentru calificarea în grupa unică a celei de-a doua competiții europene. FCSB pornește cu prima șansă în meciul retur, având în vedere că are avantajul terenului propriu.

Cu cinci zile înaintea meciului, s-au vândut nu mai puțin de 14 mii de bilete pentru returul cu Aberdeen, potrivit Fanatik.

În partida tur, Daniel Bîrligea a deschis scorul pentru campioana României în minutul 32, iar Darius Olaru a dublat avantajul roș-albaștrilor imediat după pauză. Din minutul 39, FCSB a evoluat în zece jucători, după ce Juri Cisotti a văzut cartonașul roșu.

Scoțienii au reușit să echilibreze scorul de pe tabelă după reușitele semnate de Polvara (minutul 61) și Sokler (minutul 90).

VIDEO Rezumat Aberdeen - FCSB 2-2