Cupa României e competiția surprizelor însă, miercuri, în al doilea meci din sferturi, n-a fost loc de nicio surpriză. Pentru că Hermannstadt a zdrobit CSM Reșița, pe terenul divizionarei secunde, de o manieră categorică.
Antwi (11), Ianis Stoica (24) și Buș (36) au pus calificarea la adăpost, înainte de pauză. La reluare, Neguț a stabilit scorul final, în minutul 83: 4-0 pentru Hermannstadt.
Sibienii, pe primul loc și în play-out, sunt acum în careul de ași, în competiția KO, unde vor întâlni învingătoarea meciului Metalul Buzău – Rapid (diseară, ora 19.30).
Semifinalele Cupei României sunt programate pentru 23 aprilie. Pe lângă Hermannstadt, în această fază a ajuns deja și Farul Constanța.
Joi, de la ora 20.00, CFR Cluj – Universitatea Craiova se va juca în ultimul meci din sferturile cupei.
------------------------
CSM REȘIȚA - HERMANNSTADT 0-4 (Antwi 11, Ianis Stoica 24, Buș 36, Neguț 83)
Minutul 90 - Final de meci. Hermannstadt a câștigat cu 4-0 și a ajuns în semifinalele Cupei României Betano, fără emoții.
Minutul 83 - Neguț a majorat diferența de pe tabela, iar calificarea sibienilor, în semifinale, e rezolvată deja.
Minutul 58 - Ocazie mare pentru Reșița, dar șutul n-a nimerit spațiul porții, ieșind afară.
Minutul 46 - A început repriza a doua.
Minutul 45 - Pauză: CSM Reșița - Hermannstadt, scor 0-3
Minutul 36 - Buș a înscris și el pentru sibieni, cu o lovitură de cap, după o centrare venită de pe stânga, de la Ianis Stoica.
Minutul 24 - Ianis Stoica a majorat scorul după un penalty acordat după analiza VAR.
Minutul 11 - Antwi a deschis scorul după o fază spectaculoasă, purtată în viteză, de Hermannstadt. Golul a fost verificat pentru un posibil ofsaid, după care reușita lui Antwi a fost validată.
Minutul 9 - Șutul lui Burlacu a fost parat de portarul sibienilor.
Minutul 6 - Kujabi a avut prima mare ocazie pentru Hermannstadt, lovitura sa de cap ocolind de puțin poarta.
Minutul 1 - A început meciul.
-------------
Cele două echipe își dau întâlnire în sfeturile de finală ale Cupei României la Reșița, pe stadionul ”Mircea Chivu”, într-un duel care va fi arbitrat la centru de Ionuț Coza.
Cupa României | CSM Reșița - FC Hermannstadt, LIVE TEXT de la ora 17:00. Duel tare în sferturi
FC Hermannstadt și CSM Reșița s-au mai întâlnit în urmă cu cinci ani și jumătate într-un joc de pregătire organizat la sfârșitul lunii iunie. Atunci, sibienii s-au impus cu 1-0.
Reșița a încheiat Grupa D pe prima poziție cu 7 puncte (2 victorii, 1 egal, 0 înfrângeri), în timp ce FC Hermannstadt a terminat pe locul secund în Grupa C cu 5 puncte (1 victorie, 2 egaluri, 0 eșecuri).
Singura echipă calificată deja în semifinalele Cupei României este Farul Constanța. Echipa pregătită de Gică Hagi a învins-o marți seară pe Unirea Alba Iulia cu 3-0 la Ovidiu.
Miercuri se mai joacă și Metalul Buzău - Rapid București de la ora 19:30.