Cu trei victorii în primele trei meciuri, Mainz s-a văzut învinsă în Bănie. Unicul gol a fost înscris de Assad Al Hamlawi, din penalty, în minutul 67. În minutul 88, formația din Bundesliga a egalat prin Potulski, însă VAR-ul a anulat reușita pentru un ofsaid.
Reacția presei din Germania după ce Mainz a fost învinsă de Universitatea Craiova
Eșecul nu le-a picat bine nici fanilor lui Mainz, nici presei din Germania. "Ce eșec rușinos în Conference League! După criza din Bundesliga, Mainz se clatină și în Europa. O prestație extrem de slabă", a scris Bild, după meciul din Bănie.
Kicker consideră că scorul a reflectat realitatea din teren, având în vedere că Mainz nu a creat mari probleme la poarta lui Isenko.
"Deși românii nu au declanșat o mare ofensivă, un penalty a fost suficient pentru victoria lor. Mainz a pierdut la limită, iar Potulski a avut un gol anulat de VAR înainte de final pentru un ofsaid milimetric. Cu toate acestea, nu se poate spune că a fost o înfrângere nemeritată, având în vedere că Mainz a fost în mare parte inofensivă în atac", a scris Kicker.
Mainz se află pe locul 5 în grupa unică din Conference League, cu 9 puncte, în timp ce Universitatea Craiova a urcat pe locul 15, cu 7 puncte. În ultimele două meciuri, formația din Bundesliga va înfrunta Lech Poznan (deplasare) și Samsunspor (acasă), în timp ce oltenii mai au programate dueluri cu Sparta Praga (acasă) și AEK Atena (deplasare).