”E obscen!” Motivul pentru care Declan Rice a fost schimbat în meciul cu Croația

”E obscen!” Motivul pentru care Declan Rice a fost schimbat în meciul cu Croația CM 2026

Declan Rice e fotbalist de bază pentru Anglia. 

În sezonul recent încheiat pentru echipele de club, 2025-2026, Declan Rice a evoluat în 55 de partide pentru cei de la Arsenal, reușind să înscrie de cinci ori și să ofere alte 11 pase decisive. În total, a contabilizat, în toate competițiile, aproape 4.500 de minute!

După ce a câștigat Premier League, după o pauză de 22 de ani, Arsenal mai avea o miză importantă pentru finalul de sezon. A jucat finala Champions League ,în compania celor de la PSG, la Budapesta, la 30 mai, dar a pierdut la loviturile de la 11 metri.

Declan Rice, probleme după un sezon cu 55 de meciuri: ”Număr obscen de jocuri”

Rice e om de bază și pentru Anglia, la Cupa Mondială 2026, iar în partida de debut, contra Croației, scor 4-2, în care a oferit și o pasă decisivă, nu a putut rezista pe teren mai mult de 72 de minute.

El a fost înlocuit, iar într-o declarație recentă a recunoscut că resimte efortul depus până acum, a celor 55 de meciuri adunate pentru echipa de club, pentru Arsenal Londra.

Declan Rice - GALERIE FOTO

  • Gettyimages 2282438457

”Simțeam o mică durere la mușchii coapstei, pe care am gestionat-o după Crăciun, la echipă. Evident, nu mulți oameni ar fi știut asta, totul a fost o chestie din culise. (N.r. – Despre faptul că a fost schimbat după 72 de minute contra Croației) Acum, cred că a fost o decizie inteligentă că am ieșit în ultimele 20 de minute.

Este un număr obscen de meciuri pe care l-am jucat în acest sezon, programul a fost o nebunie, dar ce putem face în privința asta? Nu poți sta să te plângi. Trebuie doar să ne descurcăm în momentele precum cele pe care le-am avut eu, câștigând Premier League.

Ai juca multe meciuri posibile ca să ai din nou acel sentiment și să știi că la finalul sezonului e și o Cupă Mondială. Sunt multe meciuri, dar vom avea o pauză la final”, a spus Rice despre numărul de meciuri jucat în sezonul 2026-2027.

Arsenal a pierdut Liga Campionilor. Ce spunea Declan Rice după finala cu PSG

PSG s-a impus în fața lui Arsenal în finala Champions League, scor 4-3 la loviturile de departajare, după 1-1 în 120 de minute de joc. ”Tunarii” au deschis scorul prin Kai Havertz (6'), iar parizienii au egalat prin Dembele (65'), care a transformat din penalty.

Declan Rice a vorbit la finalul meciului despre modul dramatic în care au pierdut londonezii finala de la Budapesta. Englezul s-a declarat mândru de coechipierii săi și de ce a realizat trupa lui Arteta în acest sezon.

Unul dintre cei mai buni jucători ai lui Arsenal i-a consolat pe Eze și Gabriel, fotbaliștii care au ratat la loviturile de departajare.

”Este devastator să pierzi o finală de Champions League la loviturile de departajare. Am încercat să privim lucrurile în perspectivă, luând în calcul cât de departe am ajuns ca grup – a fost un sezon incredibil, iar acesta a fost al 63-lea nostru meci din această seară.

Am dat absolut totul până în acest moment, iar loteria penalty-urilor este exact așa – fie câștigi, fie pierzi. Unele dintre cele mai bune echipe din istorie au pierdut la loviturile de departajare.

Câștigăm împreună și pierdem împreună. Sunt atât de mândru de acest grup și de acești băieți. Ce sezon! A fost incredibil și nu am suficiente cuvinte de laudă pentru toată lumea. Evident că sunt dărâmat, dar încerc să privesc lucrurile în perspectivă, de când am început în iulie anul trecut și până unde suntem acum.

Împotriva Parisului trebuie să fii conectat mental pe parcursul întregului meci. Sunt sigur că mulți oameni și-ar fi dorit un meci așa cum le-a oferit Bayern, dar exact asta își doresc și ei – așa ajung să marcheze cinci sau șase goluri împotriva adversarilor.

Trebuie să fii extrem de rezistent, foarte concentrat și să comunici mult. Jos pălăria în fața lor, sunt o echipă grozavă, cu un antrenor excelent și individualități de top. Au pierdut enorm de-a lungul anilor, iar acum a venit momentul lor.

Vom merge mai departe și vom continua să încercăm să realizăm ceva măreț. Toți suntem dărâmați – este finala Champions League, iar miza este uriașă. Este o cruzime. Dar, uite, el (n.r. - Mikel Arteta) tocmai ne-a spus cât de mult ne iubește ca grup. Am dat absolut totul.

Cred că am ajuns foarte departe, iar acesta este doar începutul. Am trecut linia de sosire în Premier League și a fost un vis devenit realitate. Aceasta ar fi fost încă un pas înainte – nu a fost să fie, dar continuăm să construim. Mergem înainte și rămânem pozitivi. Acest moment nu ne va defini”, a spus Rice.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!