Toata lumea fuge de Bute! Inca un adversar REFUZA sa se bata cu roman si ii acuza pe promotorii lui Bute! Vezi motivul:

Lucian Bute Box
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 13 August 2011, 17:55
Data actualizarii: Sambata 13 August 2011, 17:54

Dupa Kelly Pavlik, un alt boxer a refuzat oferta de a se lupta cu Lucian Bute!

Pugilistul Glen Johnson a refuzat o oferta de a boxa cu Lucian Bute, considerand ca i s-a facut intentionat o propunere foarte mica, pentru ca un astfel de meci sa nu aiba loc, informeaza fightnews.com. Reprezentantii lui Johnson au precizat ca oferta venita de la promotorii lui Bute era "cu peste un milion de dolari mai mica decat cea de 1,35 milioane de dolari facuta primului potential adversar, Kelly Pavlik".

"Cred ca au facut o astfel de oferta in principal pentru ca nu vor ca meciul sa aiba loc. Astfel, o metoda de a scapa este sa faca o oferta mica atunci cand cred ca nu o vom accepta, in loc sa spuna: «Nu vrem o confruntare cu Glen Johnson». Sunt de suficient de mult timp in box pentru a sti cand cineva este serios in ceea ce priveste o oferta. Cred ca pugilistul vrea sa boxeze, dar promotorul se teme sa il duca la un nivel mai inalt. Ei vor ca el sa ramana in siguranta. Nu au increderea pe care ar trebui sa o aiba in el. Este un boxer bun. Ar trebui sa aiba un meci mare, poate castiga, poate pierde, insa el este pregatit pentru acel meci", a declarat Glen Johnson, care a adaugat ca Bute este prietenul sau si "un tip foarte de treaba".

La 3 august, presedintele Federatiei Romane de Box, Rudel Obreja, a declarat ca in cazul in care partida dintre Lucian Bute si americanul Kelly Pavlik nu va mai avea loc in toamna, cel mai probabil adversar al pugilistului roman va fi jamaicanul Glen Johnson. Obreja a afirmat ca Interbox, firma care il impresariaza pe Lucian Bute, a ajuns la un acord cu promotorul lui Kelly Pavlik, compania Top Brand, insa problemele au aparut intre pugilistul american si cei care il manageriaza. Pugilistul american Kelly Pavlik a refuzat sa boxeze cu Lucian Bute, invocand faptul ca i se ofera o suma de bani prea mica pentru aceasta lupta.

Pugilistul Lucian Bute si-a pastrat cu succes pentru a opta oara centura mondiala IBF la categoria supermijlocie, dupa ce l-a invins pe francezul Jean Paul Mendy prin KO in repriza a patra a meciului desfasurat in 9 iulie, la Romexpo, in fata a 10.000 de spectatori. Urmatorul adversar al lui Bute ar fi trebuit sa fie Kelly Pavlik.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!