S-a incins atmosfera la conferinta de presa dintre Bute si Pascal: "Ridica-te si spune-mi in fata daca ai curaj!" Dialog incendiar:

Box
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 16 Ianuarie 2014, 06:44
Data actualizarii: Joi 16 Ianuarie 2014, 07:05

► Ajax - PSV, duminica 17.30, in direct la Sport.ro si Voyo.ro! "Pentru ca" iarba si fotbal: HIGH, OLANDA :)

Pugilistul Lucian Bute a declarat, miercuri, la conferinta de presa inaintea meciului cu haitianul Jean Pascal, ca nu intra in razboiul cuvintelor si a precizat ca la finalul partidei va fi un singur castigator, iar acela va fi el.

"Nu intru in acest razboi al cuvintelor. Vom rezolva aceasta problema in ring. Nu este genul meu sa fiu lipsit de respect. Astept de mult acest meci, ma simt in forma si sunt increzator. La finalul meciului va fi un singur castigator, iar acela va fi Lucian Bute. stiu de ce sunt capabil si voi demontra ca fac parte din elita. Astept 20.000 de oameni la Centre Bell pentru un meci exploziv, iar la final sa ovationeze victoria lui Lucian Bute", a spus pugilistul roman.

Jean Pascal a fost extrem de agresiv la conferinta de presa. "Bute m-a denigrat de mai multe ori cand a spus ca eu nu-mi respect adversarii. Sunt dispus sa dau 1.000 de dolari celui care aduce o dovada ca as fi spus o singura fraza defaimatoare la adresa adversarilor mei. Bute n-a fost respectuos cu mine. El a spus ca-mi va inchide botul! Sunt un om, nu un animal. Il invit pe Bute sa se ridice de pe scaun si sa-mi repete in fata ceea ce a spus. Daca eu i-as fi spus ca are o gura mare, ar fi strigat toti ca dau dovada de lipsa de respect. Dar atunci cand e vorba despre domnul Bute, acest lucru e corect? Ce nu-mi place este faptul ca se incearca convingerea oamenilor ca el este cel mai iubit si cel mai umil, dar nu este asa", a afirmat Pascal.

Lucian Bute ar fi trebuit sa boxeze cu Jean Pascal la 25 mai 2013, dar meciul a fost amanat pentru 18 ianuarie, dupa ce pugilistul roman a fost operat. Cei doi vor boxa in cadrul unei gale ce va avea loc la Montreal.

Bute (31-1, 24 KO) a pierdut in mai 2012 centura IBF la supermijlocie si a mai luptat intr-un singur meci, cu rusul Denis Gracev, in noiembrie 2012.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!