Roberto De Zerbi (46 de ani) a fost prezentat ca noul antrenor al celor de la Tottenham și va avea ca obiectiv salvarea de la retrogradare. Londonezii sunt într-o situație complicată, chiar dacă pretențiile erau, la începutul sezonului, mult mai mari.

Italianul a fost convins să-l înlocuiască pe Igor Tudor și să preia echipa încă de acum, chiar dacă există riscul ca Tottenham să retrogradeze, având în vedere că este prima deasupra liniei retrogradabile, cu un avantaj de un singur punct.

De Zerbi rămâne la Tottenham chiar dacă echipa retrogradează

Înțelegerea dintre cele două părți se va întinde pentru următorii cinci ani și, potrivit informațiilor apărute în spațiul public, nu se va întrerupe nici în cazul în care echipa lui Radu Drăgușin va retrograda în Championship!

Potrivit jurnalistului Sami Mokbel de la BBC, italianul și-a dat acordul să rămână la Tottenham indiferent de cum se va încheia acest sezon.

Italianul, fost jucător la CFR Cluj, este liber de contract din luna februarie, de când s-a despărțit de Olympique Marseille, dar nu este străin de fotbalul din Premier League. Între 2022 și 2024 a pregătit-o pe Brighton și a lăsat o impresie bună în rândul fanilor din fotbalul britanic.

La Tottenham, De Zerbi va avea o misiune dificilă: echipa este prima deasupra liniei retrogradabile, cu 30 de puncte, la un singur punct de primul loc retrogradabil, ocupat de rivala West Ham. Cei de la Spurs nu au mai câștigat de pe 28 decembrie (1-0 cu Crystal Palace).

Roberto De Zerbi, noul antrenor al lui Tottenham

După anunțul oficial, italianul a oferit și o primă reacție și a vorbit deschis despre proiectul pe care i l-a propus conducerea clubului. Obiectivul său pe termen scurt va fi, evident, salvarea de la retrogradare, pentru că echipa este într-o situație delicată.

”Sunt încântat să mă alătur acestui club fantastic, care este unul dintre cele mai prestigioase din lume. În toate discuțiile mele cu conducerea clubului, ambiția lor pentru viitor a fost clară, să construiască o echipă capabilă să atingă performanțe mărețe și să facă acest lucru jucând un stil de fotbal care să-i entuziasmeze și să-i inspire pe fanii noștri.

Sunt aici pentru că eu cred în această ambiție și am semnat un contrct pe termen lung pentru a da totul și a realiza asta”, a spus italianul, pentru site-ul oficial al lui Tottenham.