„N-avem bani nici să ne ducem sportivii la competiții” Ion Țiriac dezvăluie cum a fost amăgit de președintele Klaus Iohannis

Ion Tiriac Federatia Romana de Tenis klaus iohannis sportul romanesc Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 07 Aprilie 2022, 12:15
Data actualizarii: Joi 07 Aprilie 2022, 12:20

Ion Țiriac nu crede că sportul românesc mai are vreo șansă, atât timp cât conducătorii statului nu fac altceva decât promisiuni în acest sens. 

La 82 de ani, Ion Țiriac se preocupă de viitorul sportului românesc mai mult decât conducătorii acestei țări, cel puțin asta reiese din implicarea miliardarului român în Federațiile Române de Tenis și de Hochei, dar și din spusele sale, referitor la raporturile avute cu președintele Klaus Iohannis

Ion Țiriac a dezvăluit, într-un interviu acordat jurnalistului Ovidiu Ioanițoaia, că i-a cerut primului om în stat să angajeze o persoană care să administreze sportul românesc, însă propunerile sale s-au soldat, din nefericire pentru copiii României, doar cu promisiuni neîndeplinite, spune fostul campion de la Roland Garros.  

Ion Țiriac: „Sportul românesc are o singură șansă: să înceapă de la grădiniță.”

„Nu vreau să vorbesc despre finanțări, despre federații. Federația Română de Tenis nu mai există. Ăștia nu le-au dat bani nici să se ducă la toaletă. Eu personal, aș scoate Federația afară. Din 1929, am fost una dintre primele federații, în primele 8. Am jucat în fiecare an Cupa Davis și Cupa Federației.

În ultimii ani, tenisul românesc - titlu la Wimbledon, Roland Garros, semifinală de campionat mondial (Fed Cup) - și n-avem bani să-i ducem cu avionul până acolo. 

Eu la domnul Iohannis am fost, când a câștigat al doilea mandat. Mi-a făcut onoarea să mă primească. I-am spus: 'Domnule președinte, am venit cu căciula în mână. Vă rog frumos, puneți un om, care, de dimineața de la 8, până seara la 20, să nu facă nimic, decât să se ocupe de sport.

Din păcate, cu domnul Iohannis, nu s-a întâmplat nimic. Mi-a promis că angajează doi oameni, dar nu s-a întâmplat nimic. Asta s-a întâmplat acum trei ani, n-am mai încercat nimic. 

Știți foarte bine, eu am avut o problemă mare... de aceea am luat Federația de Tenis, care era implicată în 40 de procese și le-am câștigat pe toate. 

Genocidul care s-a întâmplat în sportul românesc, nu nouă, ci copiilor de 3-4-5 ani... o să vă arăt, domnule Ioanițoaia cum arată o grupă de grădiniță pe patine. În prima zi, după o oră și ceva, merg pe gheață, iar pe urmă, plâng când îi scoți de pe gheață. Unde există stupul, vin albinele,” a completat Ion Țiriac. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!