„Goliat cu șold metalic” l-a învins pe David în ATP. Andy Murray: „Indiferent câți oameni îmi spun să mă opresc, continui!”

„Goliat cu șold metalic” l-a învins pe David în ATP. Andy Murray: „Indiferent câți oameni îmi spun să mă opresc, continui!” Tenis

Andy Murray a reușit o victorie de zile mari în fața revelației sezonului în ATP, Carlos Alcaraz, scor 5-7, 6-3, 6-2. 

'Veteranul' cu șold metalic al circuitului ATP, Andy Murray (34 de ani, 121 ATP) l-a învins cu revenire de scor pe puștiul-revelație al acestui sezon, Carlos Alcaraz (18 ani, 38 ATP) în turul secund al competiției ATP 1000 de la Indian Wells. 

A fost 5-7, 6-3, 6-2 pentru tenismenul scoțian, a cărui hotărâre de a continua să joace tenis se arată de neclintit. „Încă simt că pot concura la cel mai înalt nivel, indiferent de câți oameni îmi zic să mă opresc. A fost un stadion plin care s-a bucurat de meci, atmosfera a fost superbă, iar eu pentru asta joc,” a dezvăluit Andy Murray în interviul acordat pe teren, imediat după final.  

Carlos Alcaraz a pierdut în fața scoțianului Andy Murray, care are aproape dublul vârstei sale

Dincolo de revenire, Andy Murray a câștigat un punct important al partidei într-o manieră total neașteptată de Carlos Alcaraz. Tânărul spaniol nu a intuit serva executată pe sub mână de scoțian, care a reușit astfel cel mai ușor as din cariera sa de jucător profesionist. 

În turul 3, Andy Murray îi așteaptă replica germanului Alexander Zverev, actual număr 4 ATP. Zverev l-a învins în trei seturi pe Jenson Brooksby, 6-4, 3-6, 6-1. 

Ce spune Darren Cahill despre Andy Murray 


„Nu sunt sigur cum va evalua Andy această victorie, dar eu cred că e cea mai bună, de la operație încoace.

A reușit-o în stilul său, având răbdare de pe fundul terenului și obosindu-l pe Alcaraz fizic și mental cu apărarea sa. Succesul acesta face să merite fiecare secundă din munca depusă. Bravo, Andy Murray,” a scris fostul antrenor al Simonei Halep, după încheierea meciului. 

SONDAJUL ZILEI
Are FCSB în acest moment echipă de Champions League?
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!