Sorana Cîrstea (36 de ani, 18 WTA) a reușit în prima jumătate a anului 2026 mai multe victorii decât a adunat în întregul sezon 2025.
Cu 32 de meciuri oficiale câștigate din primele 33 disputate, jucătoarea din România privește cu încredere către startul turneului de mare șlem de la Wimbledon, competiție în care are turul trei drept vârf al performanțelor obținute.
Meciul câștigat de Sorana Cîrstea cu 6-0, 6-0, în turul trei la Roland Garros, numit „perfect” de fostul antrenor, Marius Comănescu
Sorana Cîrstea a sosit în Londra după o semifinală disputată la Roma, confirmată de un sfert de finală jucat la Roland Garros, atins într-un traseu în care a bifat un 6-0, 6-0, în turul trei al competiției majore din Paris.
Argentinianca Solana Sierra a suferit eșecul usturător, în care a privit-o pe Sorana Cîrstea câștigând nu mai puțin de douăsprezece game-uri la rând.
Marius Comănescu, fost antrenor al Soranei Cîrstea, plasează acest meci în dreptul etichetei de „meci perfect” făcut de jucătoarea din Târgoviște.
„Sorana a fost ceas elvețian de la primul game până la final.”
„Mai recent, meciul cu Solana Sierra, de la Roland Garros, a fost un meci perfect, deși scorul îți spune: 'ce mare lucru? 6-0, 6-0.' A fost 6-0, 6-0 pentru că Sorana a fost ceas elvețian de la primul game până la final. Nu i-a dat nicio șansă. Toate momentele importante le-a valorificat în folosul ei. Într-un meci de tenis, sunt momente importante pe care trebuie să le fructifici tu, nu adversarul, iar atunci îl ții departe.
E foarte greu de trecut, o graniță foarte fină. Nu e 6-0, 6-0 pentru că adversara nu știe să joace. Dar, dacă tu îi dai un deget, riști să îți muște toată mâna. Foarte ușor, de unde toate îți merg și se aliniază...și atunci începe panica: nu mai câștig punctele, game-urile. E de-ajuns să scazi 5-10%, iar adversara urcă și poate să profite automat,” s-a pronunțat fostul antrenor al Soranei Cîrstea, Marius Comănescu, în exclusivitate pentru Sport.ro.






















































































