„Nu știu cu cine joc, nu vreau să aflu.” Alize Cornet a vorbit însă despre Simona Halep: „Va ajunge departe în turneu.”

Simona Halep Alize Cornet Australian Open 2022 Alize Cornet Simona Halep optimi Australian Open Tenis WTA Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 22 Ianuarie 2022, 13:44
Data actualizarii: Sambata 22 Ianuarie 2022, 13:46

Alize Cornet a vorbit despre următoarea sa adversară la Australian Open fără a ști că Simona Halep este numele ei. 

Aflată la ultimul sezon al carierei, Alize Cornet (32 de ani, 61 WTA) a acces pentru a cincea oară în optimile de finală ale unui turneu de mare șlem. Cornet nu mai atinsese faza optimilor la Australian Open din 2009. 

Sportiva din Hexagon nu a depășit niciodată acest prag competițional în turneele majore, dar speră la o victorie în meciul cu Simona Halep în faza ultimelor 16 jucătoare rămase în turneu la Melbourne.

„Nu știu cu cine joc și nu vreau să aflu. Vreau doar să mă bucur de moment și nu vreau să mă gândesc la următoarea adversară, la tactică... ”, a fost declarația surprinzătoare făcută de Alize Cornet în timpul conferinței de presă.

Cornet s-a calificat în optimile de finală în defavoarea slovacei Tamara Zidansek, pe care a învins-o scor 4-6, 6-4, 6-2, după 2 ore și 45 de minute de joc. 

Alize Cornet: „Simt că Simona Halep a revenit la cel mai bun nivel al ei.”

„Simt că Simona a revenit la cel mai bun nivel al ei. Am văzut-o jucând la Melbourne, când a câștigat turneul. Am urmărit-o de mulți ani, e o jucătoare pe care o admir, dar m-am și identificat cu ea. Are această voință puternică, luptă, joacă variat.

Ce am văzut anul trecut în jocul ei s-a schimbat. Văd că și-a revenit, fără îndoială. I se citește în ochi ambiția. Nu aș fi surprinsă să văd că va ajunge departe în acest turneu,” a afirmat Alize Cornet. 

Alize Cornet poate stabili un record istoric în tenisul feminin: a ajuns la 63 de Grand Slam-uri jucate consecutiv

Sportiva din Franța se află la al 63-lea turneu de mare șlem jucat consecutiv, iar dacă își va menține șirul intact până la finalul acestui sezon va stabili un record istoric în tenisul feminin, anume 66 de Grand Slam-uri jucate la rând, fără vreo absență. 

De 16 ani în circuitul WTA, Alize Cornet a vorbit despre modul în care percepe derularea acestui sezon, apreciind greutatea emoțională a acestuia ca fiind un dar care o ajută să se bucure mai mult de turnee și de meciuri.  

„Rezultatele ar ajuta, nu o să mint, dar mă distrez tare bine în acest turneu. Vreau să mă bucur de ultimul an al meu în circuit. Faptul că e ultimul mă face să privesc totul cu ochi de copil.

Vreau să mă bucur de timpul pe care îl petrec la terenuri, să vorbesc cu jucători pe care, poate, nu îi voi mai vedea în viitor. Ce consider eu important e să mă concentrez pe noțiunea aceasta de a trăi în prezent, chiar și pe teren.

Sunt mult mai imersată în prezent, nu mă gândesc la ce o să se întâmple, la ce a avut loc deja, ce ocazii am ratat, dacă voi câștiga sau vai pierde. 

Întotdeauna gândul îmi fugea, fie în viitor ori trecut, iar acum sunt mult mai bună în a trăi prezentul, lucru care mă face să mă bucur mai mult de partide,” a completat Alize Cornet în fața jurnaliștilor prezenți la Melbourne. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!