VIDEO Aubameyang, prezentat oficial la Barcelona! Ce număr a ales gabonezul și primele declarații

Pierre-Emerick Aubameyang Arsenal Barcelona Spania Aubameyang și Joan Laporta
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 03 Februarie 2022, 15:49
Data actualizarii: Joi 03 Februarie 2022, 15:54

Pierre-Emerick Aubameyang (32 de ani) a fost prezentat oficial la Barcelona, club la care a venit din postura de jucător liber de contract, după ce și-a reziliat înțelegerea cu Arsenal.

Atacantul gabonez speră să rupă plasele în La Liga și a ales numărul 25 în echipa lui Xavi, cu care a semnat un contract valabil până în 2025. La prezentarea oficială, ”Auba” a oferit și primele declarații în calitate de jucător al catalanilor.

Aubameyang, primele declarații în calitate de jucător al Barcelonei

"Sunt foarte fericit că am semnat și privesc cu nerăbdare la viitor. Voi da totul. Trebuie să mulțumesc întregului club, este o onoare să fiu aici. Nu am mai jucat de mult timp, dar totul este clar în mintea mea. Sunt gata să joc și să ajut. Știu că ne vom întoarce în top încetul cu încetul.

  • Aubameyang

Visez să rămân cât mai mulți ani aici. Voi munci pentru a sta cât mai mult posibil. Fiecare jucător venit aici trebuie să se adapteze, Barcelona joacă un fotbal incredibil. Trebuie s-o fac și eu, dar sunt gata să joc. Am urmărit multe meciuri și cred că mă pot adapta", a spus, printre altele, Aubameyang, citat de AS.

Gabonezul va încasa un salariu de 20.000 de euro pe lună la Barcelona. Catalanii i-au ”strecurat” în contract o clauză potrivit căreia acesta poate fi reziliat în 2023.

De-a lungul carierei, gabonezul a mai evoluat pentru Dijon, Lille, Monaco, Sain-Etienne, unde l-a avut coechipier pe Bănel Nicoliță și Borussia Dortmund. În sezonul 2016-2017 a ieșit golgheter în Budesliga, cu 31 de goluri, unul mai mult decât Robert Lewandowski (33 ani). 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!