Iordanescu il critica dur pe Piti: "Nu a facut bine echipa, nici schimbarile!" Ce l-a suparat pe fostul selectioner al Romaniei:

Echipa Nationala Alexandru Maxim Anghel Iordanescu Victor Piturca Nationala
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 13 Septembrie 2012, 09:51
Data actualizarii: Joi 13 Septembrie 2012, 09:59

Fostul selectioner din 'era de aur' a nationalei Romaniei nu este multumit de primul unsprezece ales de Piturca pentru meciul cu Andorra.

Anghel Iordanescu il sfatuieste pe selectioner sa foloseasca mai multi tineri in meciurile cu adversari slab cotati.

"Piti trebuie sa introduca jucatori noi, mai ales in fata unor echipe precum Andorra. Nu ar fi riscat nimic, a fost totusi un meci cu Andorra. E pacat ca l-a introdus pe Maxim doar in minutul 82, ar fi trebuit sa inceapa cu el titular, chiar daca acesta nu a impresionat la antrenamente. Si nu doar Maxim ar fi trebuit sa fie titular, mai sunt si alte talente ce trebuie promovate.", a spus Iordanescu la Dolce Sport.

Fostul selectioner si antrenor al Stelei a vorbit si despre sansele de calificare ale Romaniei din grupa 'horror' in care a picat.

"In momentul de fata fotbalul romanesc este intr-o continua ascensiune, cred enorm de mult in calificare. Olanda, chiar daca este o super putere, acum incearca sa se regaseasca dupa socul de la Euro, iar noul antrenor da impresia ca incearca mai mult sa domine vestiarul decat sa formeze o echipa. Cat despre Turcia, cred ca suntem cam la acelasi nivel.", a adaugat Anghel Iordanescu.

Dupa victoria la scor impotriva Andorrei, echipa nationala urmeaza sa intalneasca Turcia si Olanda pe 12, respectiv 16 octombrie, meciuri considerate vitale in vederea luptei pentru locul 2.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!