Petrolul Ploiești a transferat un jucător cu experiență. Fotbalistul a evoluat în Ligue 1

Petrolul Ploiesti Harrison Manzala Ligue 1 Superliga transferuri Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 25 August 2022, 19:25
Data actualizarii: Joi 25 August 2022, 19:22

Petrolul Ploiești nu s-a oprit din transferuri și a mai adus un fotbalist pe "Ilie Oană".

"Lupii galbeni" l-au prezentat oficial joi, 25 august, pe Harrison Manzala (28 ani), care a rămas liber de contract la începutul lunii iulie, în urma aventurii sale de la SC Bastia de o jumătate de sezon.

„Mijlocașul francez Harrison Manzala este de astăzi, oficial, jucătorul clubului nostru! Fotbalistul a semnat un acord valabil pentru următoarele două stagiuni.

În vârstă de 28 de ani, Manzala are 45 de partide disputate și patru goluri marcate în Ligue 1, prima scenă a fotbalului francez, între 2017 și 2019, atunci când a îmbrăcat tricoul echipelor Amiens SC și Angers SCO. Ultima dată la Bastia, noul echipier al „galben-albaștrilor” a mai jucat, în Franța, pentru AC Le Havre și Le Mans, adunând 81 de prezențe în eșalonul secund din Hexagon, dar și apariții în primele divizii din Israel, la Maccabi Petah Tikva, și Turcia, la Kayserispor.

Bun venit, Harrison Manzala!”, se arată în comunicatul emis pe pagina oficială a clubului Petrolul Ploiești.

Cariera fotbalistică a lui Manzala

Harrison Manzala este cotat la 300.000 euro, conform site-urilor de specialitate. Cea mai mare valoare pe piață a avut-o în momemntul în care avea 24 de ani și evolua pentru Angers SCO, 2 milioane de euro.

Născut în Franța, la Aubervilliers, Manzala este originar din Congo. A evoluat pentru SC Bastia, Le Havre, Amiens, Angers, Petah Tikva, Le Mans și Kayseriespor.

 

Sursă foto: Petrolul Ploiești

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!