Unui suporter din Miercurea Ciuc i s-a făcut rău la tribuna a II-a, iar echipajul de ambulanță prezent pe stadion a intervenit imediat pentru a-i acorda primul ajutor.
Ambulanța a fost trasă lângă tribună, iar medicii s-au chinuit minute bune să-l stabilizeze pe fanul aflat în stare de rău. Din fericire, după aproximativ 10 minute, situația părea sub control, iar suporterul a primit îngrijirile necesare.
- FOTO / VIDEO: Captură Iulian Nedelcu, PRO TV
Atmosfera pe „Municipalul” din Miercurea Ciuc a fost încinsă încă din start. Aproximativ 2.500 de spectatori s-au aflat în tribune, iar cele două galerii, ale gazdelor și ale FCSB-ului, au fost la fel de numeroase și la fel de gălăgioase.
Partida a început la ora 21:00, iar FCSB are nevoie disperată de puncte. Campioana României trece printr-o perioadă delicată, cu doar șase puncte după opt etape, în timp ce Csikszereda e ultima clasată, cu două puncte și cea mai slabă apărare din campionat.